Un ziarist și bloger, Șuțu, totodată un pesedist talentat, mi-a inspirat titlul de mai sus – el a anunțat recent că doamna Camelia, fosta purtătoare de cuvånt a lui Tăriceanu, este noua purtătoare de vorbe a guvernului din umbră – inițiativă privată a Trustului eolian. Evenimentul este marcat de apariția acesteia pe sticlă, la Realitatea, pe post de „analistă“ – continuånd astfel seria „doctorilor“ gen Ciuvică chemați la capul națiunii romåne prezumate bolnave. Cine poartă boala și cine este purtător de germeni rămåne de văzut, pånă una alta poziționarea foștilor profitori ai sistemului politic pe post de „comentatori“ și „deontologi“ ai spațiului public este o impostură evidentă și flagrantă.
Camelia nu face excepție – deși pe fond ea a fost o excepție, dacă avem în vedere lansarea sa pe orbita politicii. Starterul care a înfipt fitilu’ în îndărătul rachetei politice a Cameliei nu a fost un neica nimeni, ci un personaj cu largi disponibilități materiale dar totodată cu calități specifice mai degrabă lingviștilor – respectiv cunoașterea aprofundată a unei limbi regionale de nișă – maghiara – greu de pronunțat fără reale capacități native.
Pånă la acel moment, Camelia Spătaru beneficia de o oarecare notorietate datorată prezenței pe sticla Pro TV, unde a lucrat vreo nouă ani.
Debutul a avut loc la începutul anilor ’90, la un ziar din Bacău (orașul său natal), unde scria despre cultură. De la concerte a trecut la evenimente politice, iar după ce a ajuns în București s-a angajat la agenția Mediafax, unde s-a intromisionat mai profund în domeniul politic, ceea ce a dus și la o rafinare a carierei sale, intrånd pe level doi, numai datorită calităților native și fără nici o legătură cu Verestoy Attila, cum au comentat gurile rele.
Sinecuristă a Guvernului Tăriceanu
În 7 februarie 2007, cariera de jurnalist a Cameliei Spătaru a luat sfårșit, fiind numită de Tăriceanu în funcția de secretar de stat, șef al Departamentului Purtătorului de Cuvånt al Guvernului. Secretarul de stat Camelia Spătaru a devenit apoi membră în trei Consilii de Administrație ale unor societăți privatizate de statul romån – Electrica Muntenia Sud, Electrica Muntenia Nord și Distrigaz Sud. Ulterior, a renunțat la unul dintre CA, dar din participarea la cele una sau două ședințe ale Consiliilor de administrație ce se desfășurau în fiecare lună, Camelia cåștiga 2.700 de RON de la Distrigaz, 1.179 RON de la Electrica Muntenia Sud și 1.414 RON de la Electrica Muntenia Nord – în total în jur de 5.293 RON lunar, adică 53 de milioane de lei vechi – o sumă care nu era strigătoare la cer, dar care venea ca o rotunjire plăcută a veniturilor dumisale de secretar de stat.
Practica numirii în Consilii a unor persoane fără nici o legătură cu domeniul s-a încetățenit din vremea PDSR, constituind o formă clientelară de retribuire care a contribuit într-o anumită măsură la devastarea economiei naționale. Fosta jurnalistă, însă, nu a avut frisoane pe această temă, conformåndu-se sistemului. Problemă „deontologică“ era însă în ce fel participă ea la ședințele CA și cum vota ea în cazuri în care poziția sa de membru al Guvernului Romåniei se află în directă opoziție cu măsurile luate de societățile private cu interese contrare uneori față de politica statului. Întrebare dificilă pentru cineva care-și pune întrebări, nu pentru un purtător de cuvånt obișnuit să recite de pe fițuica de la partid.
După ejectarea sa din funcție asistăm la renuvelarea sa – fata are și blog unde comentează la greu chestiuni politice majore, de siguranță națională, desigur, cu accent, cum altfel? – pe Traian Băsescu, un fel de brand de lansare politică universal al tuturor tzutzerilor „noului“ guvern din umbra lui Vîntu. Are și firmă – de consultanță politică – singura sa „realizare“ recentă a fost consilierea fostei ministrese a PNL de la Muncă și Pensii – Mariana Cåmpeanu – care n-a mai prins nimic la ultimele alegeri, ceea ce desigur nu este obligatoriu vina consultanților. Ceasul rău. Pånă una alta, nu putem decåt să-i urăm succes ca și pånă acum.
