Home Politic Capul lui Hrebenciuc vrem!

Capul lui Hrebenciuc vrem!

DISTRIBUIŢI

Petrecerea organizată de către căpeteniile social-democraților miercuri seara la restaurantul bucureștean „La Calul Bălan“, din zona de nord a Bucureștiului, a avut ca temă centrală mazilirea „eminenței cenușii“ a PSD, parlamentarul Viorel Hrebenciuc, considerat responsabil pentru eșecul înregistrat de acest partid la prezidențiale, susțin surse sub protecția anonimatului, citate de Hotnews. Cum după fiecare eșec politic trebuie să cadă capete, se pare că Mircea Geoană încearcă să plaseze această responsabilitate numai pe umerii sfătuitorului său de campanie. Liderul PSD a găsit prilejul perfect pentru a aranja scoaterea lui Hrebenciuc din prima linie a acestui partid printr-o metodă ingenioasă. Acesta s-a folosit de o aniversare întårziată a zilei onomastice de Sfåntul Ion a deputatului Ion Toma, pentru a-și face lobby printre social-democrații care doresc găsirea unui vinovat și tragerea sa la răspundere pentru ratarea preluării Cotrocenilor. Sursele citate au afirmat că Mircea Geoană s-a plimbat toată seara printre invitați, făcånd glume și promisiuni pentru viitor. Printre numele vehiculate pentru rocada lui Hrebenciuc de la șefia grupului deputaților PSD, care va avea loc în sesiunea din februarie, se află cel al lui Ioan Muntean. O altă funcție råvnită de oamenii influenți din PSD este cea de vicepreședinte la Camera Deputaților. Pentru acest portofoliu se vor bate, potrivit surselor, Victor Ponta, Aura Vasile și Bogdan Niculescu Duvăz.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.