La finalul sesiunii parlamentare trecute majoritatea PSD-UNPR-ALDE a votat legea pensiilor speciale pentru aleșii locali, la scurt timp după ce parlamentarii și-au mărit propriile pensii. De această lege urmau să beneficieze și foștii prim-secretari. Imediat, Guvernul Cioloş a contestat legea la Curtea Constituţională, iar azi judecătorii au decis în unanimitate că legea e neconstituțională.
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean a explicat astăzi la intrarea în sediul CCR: „Problema e că, dacă legea aceasta intră în vigoare, beneficiază de pensii şi foştii prim-secretari de partid, că ei erau şi primari”.
Curtea Constituţională a României a decis că legea e neconstituțională, motivând că: „nu se spune dacă această sumă care se acordă este pensie, este, indemnizaţie, este salariu, este un cadou. Nu se spune în lege nicăieri. Legile trebuie să fie clare. Se încalcă aceste aspecte. E o problemă de inegalitate, pentru că unii aleşi, alţii nu primesc. Trebuie să se indice sursa de finanţare”, a declarat, la finalul şedinţei, Augustin Zegrean, preşedintele CCR.
Pe 26 decembrie, Guvernul a sesizat CCR cu privire la unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene – Legea de modificare şi completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurarea finanţării pentru indemnizaţiile nou create.
„În forma adoptată, există cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. (…) Deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat”, arăta Guvernul.