CCR a publicat motivarea deciziei din 17 decembrie 2014 prin care a constatat că sunt neconstituționale prevederile Legii privind aprobarea OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali.
În motivare, Curtea arată că a statuat, în mod constant în jurisprudența sa, că viciul de neconstituționalitate a unei ordonanțe simple sau de urgență nu poate fi acoperit prin aprobarea acesteia de către Parlament.
„Curtea constata că, în cauza de față, activitatea legislativă delegată a Guvernului interferează cu cea originară a Parlamentului, fără a se putea reține existenta unei opțiuni guvernamentale care să anihileze rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării. Faptul că o anumită soluție legislativă promovată pe calea unei ordonanțe de urgență care are incidență asupra domeniului de aplicare a unei legi este contestabilă din punct de vedere constituțional nu înseamnă că ea însăși reprezintă un act fățiș de eludare a voinței Parlamentului exprimată prin lege. O atare concluzie s-ar putea desprinde nu numai din circumstanțele cauzei, ci și din dinamica evoluției actelor normative; or, în cauza de față, reglementarea unei ‘derogări’ la lege nu denotă existența unei tensiuni normative între cele două instituții fundamentale ale statului, ci reprezintă mai degrabă o viziune proprie, originală a Guvernului asupra necesității reglementării unei situații pur politice apărute în cursul anului 2014”, se spune în document.
Curtea precizează că, în jurisprudența sa referitoare la art.115 alin.(4) din Constituție, a stabilit că Executivul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.
„Situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență. De asemenea, în accepțiunea Deciziei nr.258 din 14 martie 2006, (….) ‘inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare […] constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență […]. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art.115 din Constitutie privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și — ținând seama de împrejurarea că prin ordonanța de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice — în orice domeniu'”, susțin judecătorii.
Curtea a constat că întreaga expunere de motive a OUG analizate se axează asupra existenței unor ‘rupturi politice” apărute pe parcursul mandatului autorităților locale și necesitatea remedierii efectelor negative ale acestora.
„Cu alte cuvinte, se pune problema necesității emiterii unei ordonanțe de urgentă care să creeze cadrul necesar coagulării unor majorități politice în cadrul autorităților administrației publice locale, altele decât cele rezultate din alegeri. Or, un astfel de motiv, indiferent cum este exprimat, nu se poate constitui într-o situație extraordinară care să necesite adoptarea unei ordonanțe de urgență. Constituirea sau ruperea alianțelor politice intră în exercițiul democratic firesc, iar ele nu pot justifica în sine măsuri care, în mod direct și brutal, schimbă configurația politică a autorităților administrației publice locale și alterează voința corpului electoral. Faptul că majoritățile inițial constituite prin alianțe politice sunt supuse schimbării nu reprezintă o situație extraordinară în sensul art.115 alin.(4) din Constitutie. De asemenea, necesitatea creării unui avantaj politic pentru a se adopta anumite decizii la nivelul autorităților administrației publice locale, indiferent de partidul politic care beneficiază de acesta, nu reprezintă o situație extraordinară în sensul art.115 alin.(4) din Constituție”, a reținut Curtea.
Potrivit CCR, faptul că o alianță politică ce s-a prezentat în alegeri cu liste comune încetează să mai existe nu înseamnă că aleșii locali care au candidat sau supleanții își pierd apartenența politică, ei rămânând membri ai partidelor componente ale acesteia.
„Din contra, art.31 din Legea partidelor politice nr.14/2003, republicată, (…) precizează, în mod expres, că, ‘În cazul în care alianța politică se va prezenta în alegeri cu liste comune, candidații trebuie să facă parte dintr-un partid politic membru al alianței’. De aceea transpare cu evidență faptul că scopul real al ordonanței de urgență este acela de a orienta aleșii locali într-o anumită direcție politică și de a permite constituirea, în acest mod, a unei noi majorități politice, aspecte care, desigur, nu se pot constitui într-o situație extraordinară în sensul art.115 alin.(4) din Constitutie”, mai susțin judecătorii Curții.
Potrivit jurisprudenței CCR, constatarea neconstituționalității unei legi de aprobare a unei ordonanțe a Guvernului include și ordonanța la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice.
„În privința efectelor concrete ale prezentei decizii, Curtea constată că Parlamentul va trebui să respingă prin lege ordonanța de urgență neconstituțională, cu menționarea expresă a art.147 alin.(2) din Constituție (…) și să reglementeze, în acord cu art.115 alin.(8) din Constitutie, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a OUG 55/2014 (respectiv între 2 septembrie 2014 și data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial), pentru a le pune de acord cu decizia Curții Constituționale. În acest context, Curtea reamintește faptul că deciziile sale nu pot fi lipsite de efecte juridice și trebuie aplicate, potrivit principiului constituțional al comportamentului loial, de către Parlament în sensul restabilirii stării de constituționalitate”, se mai subliniază în motivare.
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie, se comunică președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru.
