Guvernul Cioloș a fost votat de 389 de parlamentari, 115 votând împotrivă și va fi învestit în această seară.
Călin Popescu Tăriceanu, dar şi parlamentarii PND au susţinut că guvernul tehnocrat nu face decât să reducă la tăcere parlamentul dar premierul desemnat Dacian Cioloş s-a apărat susţinând că misiunea sa este de a exercita atribuţiile astfel încât „să vadă democraţia întărită”, în apărarea sa Cioloş spunând de două ori că mandatul parlamentarilor este de 5 ani, nu de 4, aşa cum prevede Constituţia.
„Acest guvern nu are obiectiv mai important decât să vadă democraţia întărită în România. E departe de a exercita atribuţiile altfel decât a întări democraţia. Eu nu cred într-o democraţie în care cetăţenii nu cred şi nu se regăsesc. Ei îşi exprimă opinia prin vot, odată la 5 ani. (…) Eu cred că pe parcursul a cinci ani de mandat al parlamentului putem fi receptivi”, a spus el.
Vă prezentăm discursul primului-ministru în Parlament care a adunat 389 de voturi:
„Domnule președinte al Senatului, domnule Președinte al Camerei Deputaților, doamnelor și domnilor senatori și deputați, vă mulțumesc pentru efortul de a pregăti audierile miniștrilor desemnați într-un timp atât de scurt și vă mulțumesc pentru încrederea pe care le-ați acordat-o după discuțiile din comisii.
Domnule președinte Iohannis, vă mulțumesc pentru încrederea acordată pentru formarea acestei echipe, într-o formulă de guvernare excepțională, în afara practicii politice consacrate.
Sunt deplin conștient că așteptările sunt uriașe și vă asigur că eu și echipa mea vom face tot ce ne stă în putință pentru a le răspunde, pe măsura mandatului nostru.
Acest guvern apare într-un context social și politic excepțional. Mi-e greu să încep acest cuvânt de deschidere fără să aduc tribut victimelor și familiilor victimelor tragediei de la Clubul Colectiv. Gândurile noastre rămân alături de ele. România pe care vrem să o sădim este România lor.
Tragedii precum cea de la Colectiv nu trebuie să se mai întâmple vreodată. Este datoria morală pe care trebuie să ne-o asumăm toți. De aceea, împreună, trebuie să înlăturăm cauzele acestei tragedii, mai ales corupția.
Este un moment critic. Încrederea în mediul politic, în autoritățile statului pare slăbită. Oamenii așteaptă, acum mai mult decât oricând în ultimii 25 de ani, o schimbare a felului de a administra interesul public. Președintele României și dumneavoastră, partidele politice, ați înțeles acest moment critic. Și de aici a izvorât mandatul acestui Guvern.
Programul propus trebuie să răspundă acestei realități.
Vrem să venim cu soluții care să aibă efect în perioadă limitată a mandatului, dar care să pună bazele unei transformări de structură în viitor. Sarcina acestui guvern va fi de a crea cadrul necesar, neutru din punct de vedere politic, care să pună bazele acestor transformări structurale.
Doamnelor și domnilor,
Din momentul în care președintele mi-a încredințat acest mandat, am urmărit:
Formarea unei echipe de specialiști integri, care să își poată face treaba în afara polemicilor politice; am credința că audierile din comisiile parlamentare v-au convins de acest lucru.
Formularea unui program de guvernare, care să aibă impact și relevanță într-un interval de timp atât de scurt, lăsând în urmă modelele și practicile de lucru, pentru viitor.
În primul rând, ciclul politic constituțional. Anul viitor, acest Guvern va organiza două rânduri de alegeri.
La nivel politic, vrem să dăm răgazul necesar în care partidele să își definească programele și echipele cu care vor participa în cursele electorale. Sper că și cetățenii își vor spori implicarea civică în comunitățile din care fac parte, astfel încât să poată participa activ, cât mai bine informați, în procesul electoral.
La nivel administrativ, sarcina noastră va fi să ne asigurăm că toți românii pot vota, indiferent unde se află, în interiorul sau în afara României. Instituțiile de resort vor lucra pentru informatizarea acelor părți din procesul electoral care au creat mereu surse de nemulțumire populară și tensiuni în mediul politic.
A doua prioritate majoră a acestui Guvern va fi deschiderea către societate, la toate nivelurile ei.
Vom iniția platforme noi de comunicare și consultare, le vom consolida pe cele existente, pentru a asigura transparenta actului decizional și participarea tuturor celor interesați la formularea politicilor publice.
Vom urmări aceeași deschidere și transparență și față de mediul politic. Parlamentul a fost și rămâne singura forță democratică de reprezentare a societății. Guvernul îi va rămâne un partener activ.
Atât eu, cât și miniștrii cabinetului meu, vom răspunde tuturor solicitărilor dumneavoastră de consultare. Totodată, vom veni în mod proactiv în fața Dvs, pentru a ne asigura că măsurile aplicate de acest Guvern au în primul rând înțelegerea, și speram noi și susținerea, forului democratic al țării.
Dați-mi voie la acest punct să fac o precizare importantă. Am pregătit proiectul nostru de guvernare în doar câteva zile, fără a beneficia de o platformă programatică prealabilă, așa cum ar avea un partid politic și așa cum se pregătește de obicei. De aceea, măsurile incluse în proiectul nostru nu sunt exhaustive.
Rămânem deschiși la idei noi și le vom căuta activ în perioada următoare. Intenționez apoi să revenim către dumneavoastră până la 15 decembrie, pentru a discuta mai pe larg atât măsurile deja incluse în program cât și idei noi, sub forma unor planuri de măsuri pe fiecare domeniu prioritar în parte. Acest exercițiu devine cu atât mai necesar prin prisma corelării cu definitivarea Bugetului 2016.
În al treilea rând — independența justiției și lupta împotriva corupției.
Subliniez sprijinul necondiționat și lipsit de orice ingerință din partea Executivului față de independența justiției și față de luptă împotriva corupției.
Urmează un an important în care se vor face numiri în posturile cheie din justiție și parchete. Numirile vor fi ghidate doar de performanța profesională și de integritate.
Al patrulea element fundamental al programului este susținerea în continuare a creșterii economice.
Stabilitatea macroeconomică și un buget echilibrat sunt esențiale. Economia României este integrată într-o piață comună la nivel european și trebuie să ne ridicăm la acel nivel.
România a făcut deja eforturi majore să revină la creștere economică durabilă în perioada post criză.
Aceste eforturi nu trebuie să fie în zadar ! Vom susține relansarea durabilă a creșterii economice și stabilitatea finanțelor publice pentru a crea un mediu propice pentru investiții.
În special vom veghea asupra structurii bugetare și coerenței acesteia cu obiectivul pe termen mediu deja stabilit și asumat de România.
În privința cheltuielilor, doi factori sunt importanți:
Redirecționarea lor spre co-finanțarea unor investiții competitive sprijinite și din fonduri europene, inclusiv în capital uman, instrumente financiare și infrastructura necesară. Expertiza europeană pe care acest Guvern o aduce se va manifesta cu precădere în acest plan, urmărind să simplificăm și să sporim atât cantitativ dar și calitativ absorbția fondurilor europene.
Eliminarea cheltuielilor neproductive și ineficiente, (cum ar fi cele cu anumite întreprinderi autonome de stat.
În ceea ce privește veniturile, avem deja un cod fiscal adoptat recent. Vom urmări implementarea lui, acordând atenție creării unui mediu cât mai propice pentru IMM-uri pentru a susține crearea de locuri de muncă, mai ales în rândul tinerilor.
În ceea ce privește fondurile europene, avem încă mari restanțe pentru perioada financiară 2007-2013, pe care vom încerca să le eliminăm în măsura în care este posibil. România mai are de absorbit 30% din alocarea financiară precedentă. Nu vom putea face minuni pentru a evita o dezangajare totală, dar vom urmări să finalizăm implementarea a cât mai multor proiecte majore, mai ales a celor cu buget ridicat.
În același timp, tot în acest an, va trebui să demarăm cât mai rapid implementarea noului buget de fonduri structurale și de investiții, acordat României pentru perioada 2014-2020.
În acest context, o provocare majoră va fi îndeplinirea condiționalităților negociate de România în Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană. Mă refer la cadastru, achiziții publice, reforma administrației publice, reformă în domeniul sănătății, între altele.
Toate acestea vor necesita o coordonare eficientă între ministere, dar și susținerea dumneavoastră pentru a le putea implementa la timp.
O societatea normală are nevoie de un sistem de sănătate funcțional, de un sistem de educație solid, de identitate, toleranță și cultură. Acestea sunt elementele celui de-al cincilea domeniu cheie al programului de guvernare.
Ne vom concentra eforturile pe redefinirea rolului și statutului personalului medical în societate și pe reducerea migrației acestora în străinătate.
În educație, vom muta accentul de la transmiterea de informație spre crearea de competențe pentru viața și reducerea sarcinilor birocratice care apasă cadrele didactice.
Toate aceste priorități se încadrează și în ancorarea puternică a României la agenda europeană și internațională.
Suntem confruntați cu provocări majore în interiorul Uniunii Europene. Există focare de instabilitate la granițele noastre.
Atentatele criminale din ultima perioadă sunt încă o dovadă a vulnerabilității în fața terorismului și a urii.
Toate acestea sunt provocări majore pentru orice guvern.
Doresc să vă asigur pe dumneavoastră și pe partenerii noștri externi că vom menține fără echivoc reperele existente ale politicii externe: o Românie puternic ancorată în Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, angajamentele NATO și responsabilitățile care ne revin din participarea la aceste alianțe.
Aș trage aici un semnal în privința bugetului 2016, în care, pe lângă obiectivele enunțate, va trebui să acoperim financiar, la nivelul așteptat, și toate aceste angajamente și obligații.
În plan european, vreau să creștem ponderea României în Uniunea Europeană, să participăm mai activ la marile decizii strategice care vor fi luate în perioada următoare. Îmi voi folosi toată energia pentru a contribui la recâștigarea încrederii și a prestigiului României în relația cu partenerii săi din Uniunea europeană.
Și nu în ultimul rând, vom începe pregătirile pentru Președinția Consiliului European, pe care România o va deține în 2019.
Doamnelor și domnilor,
Voi încheia împărtășindu-vă felul în care acest Guvern înțelege să dezvolte o relație cu dvs, Parlamentarii României. Noi nu ne dorim și nu putem să înlocuim clasa politică. Democrația nu e posibilă fără oameni politici sau partide politice.
Momentele în care se apelează la guverne formate din experți sunt excepționale. Noi nu putem guverna decât alături de forțele politice reprezentate democratic în acest for. Sper să vă alăturați efortului nostru.
Vom fi deschiși la proiectele și propunerile Dvs, vă vom asculta mereu cu atenție.
Dorința mea și a echipei mele este de a crea premisele unui nou proiect de dezvoltare accelerată a României, egal cu potențialul uriaș al acestei țări. Putem face acest lucru doar împreună.
Pentru că tot dvs, partidele politice, va trebui să fiți cei care veți continua să clădiți o țară care să dea speranța românilor, care să îi facă pe cei plecați să își dorească să se întoarcă.
Pentru ca ‘acasă’ este într-un singur loc: aici, în România. Am purtat acest acasă în inimă în toți acești ani în care am fost chemat să-mi exercit atribuțiile în afara țării. Mă bucur că azi pot să-mi aduc modestul meu aport pentru a face acest ‘acasă’ mai bun.
Însă, așa cum spune o vorbă înțeleaptă a lui Marcus Aurelius: ‘Doamne, dă-mi puterea să schimb ceea ce poate fi schimbat, răbdarea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat și înțelepciunea de a distinge între cele două’.”
Vă mulțumesc !