Este uimitor cum se comportă PSD în fața UDMR. Nimeni nu-și închipuia că prietenia dintre cele două formațiuni va merge atât de departe, iar social-democrații vor ceda atât de mult, încât să ajungem să negociem și interesul național. Nici măcar Liviu Dragnea, cu ambițiile sale megalomanice, n-a avut atât de mult tupeu.
În plină pandemie, a picat întâi bomba de la Camera Deputaților, PSD ajutând UDMR să treacă o lege care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. E problema PSD dacă s-a gândit sau nu la impactul electoral a unei asemenea grozăvii, dar e problema noastră să reacționăm și să nu lăsăm ca lucrurile să evolueze într-o direcție periculoasă. Iar PNL a sesizat imediat derapajul social-democraților.
La presiunea liberalilor, dar și în urma reacției ferme a președintelui Klaus Iohannis, PSD a dat rapid înapoi, astfel că în Senat proiectul a fost stopat.
Am crezut cu toții că s-a închis capitolul cu îngenuncherea PSD în fața UDMR, însă la doar câteva zile distanță am aflat despre o altă boacănă pusă la cale de cuplul PSD-UDMR, de această dată la Senat.
Un alt proiect a trecut pe tăcute, tot în plină pandemie, cel referitor la modificarea Codului Administrativ. Proiectul este evident unul cu dedicație pentru UDMR, în condițiile în care în localitățile unde există o minoritate de cel puțin 20 la sută din totalul cetățenilor, autoritățile sunt obligate să asigure folosirea limbii minorității respective. Așa ceva este inacceptabil și nu poate fi tolerat.
Și acest proiect va fi oprit, Camera Deputaților urmând să decidă în următoarele zile asupra dezmățului pesedisto-udemerist.
În loc să ne explice cum s-a ajuns aici, liderii PSD au găsit de cuviință să lanseze un potop de acuzații la adresa PNL și a președintelui Klaus Iohannis. O atitudine perfidă și o încercare evidentă de a muta atenția.
Românii nu pot accepta jocul periculos în care a intrat PSD. Interesul național nu se negociază după cum vor Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor.
George Șișcu
Deputat PNL de Tulcea
UDMR si PSD au dovezi clare ca sunt organizatii infractionale de crima organizata si trebuie DESFIINTATE.