Ciao Darwin national

Principiile si regulile asa-numitei lupte de clasa stau la loc de cinste la baza oricarui sistem dictatorial – respectiv antidemocratic – care se respecta. Sa ne amintim de lupta celor saraci contra celor bogati, de conflictul dintre exploatati si exploatatori, de lupta clasei muncitoare in alianta cu taranimea si patura intelectualitatii, contra chiaburimii, burghezo-mosierimii si monarhiei, de -infierarea- de catre Partidul Comunist, coordonat de emisarii de la Moscova, a partidelor istorice romanesti – liberali, taranisti si social-democrati etc. -Ana, Luca si cu Dej baga spaima in burgheji!- – slogan la moda la sfarsitul anilor *40 si inceputul anilor *50 – face casa buna cu -Noi muncim, nu gandim-, ori -Nu ne vindem tara- sau -IMGB face ordine-, strigaturi de data mult mai recenta, care au constituit semnalul ca revenirea democratiei dupa decembrie *89 nu este un proces asa de simplu si firesc intr-o tara care aproape ca nu a cunoscut disidenta in timpul regimului comunist. In nici un caz la nivelul elitei politice comuniste, al cadrelor superioare ale fostului CC al PCR.

Asa ca lupta de clasa a renascut chiar din primele clipe ale evenimentelor din decembrie *89, cand fostii nomenclaturisti PCR si fostii securisti au organizat, pe graba, ce-i drept, scenarii bazate pe -sanatoasele- si verificatele reguli ale luptei de clasa, adica pe invrajbirea diverselor categorii sociale ori profesionale. Teroristii contra revolutionarilor si restului populatiei, securistii buni contra celor rai, armata versus militia si FSN vs partidele istorice si legionari au fost primele -cupluri- invitate pe ringul de dans al istoriei postcomuniste a Romaniei. Apoi FSN s-a impartit intre gasca lui Iliescu, Brucan si Roman, care doreau transformarea in partid si deci puterea, si cei cativa disidenti rataciti si intelectuali cooptati in FSN de Iliescu si Brucan pentru fatada. Odata FSN devenit partid politic cu tov. Iliescu la carma, a inceput denigrarea partidelor istorice, cica a -luptei electorale-, admisa in principiu de Iliescu, dar negata in fapt, ca si principiul pluripartidismului, in care mai mult ca sigur ca Iliescu nu a crezut niciodata, considerandu-l bun doar de -vitrina- draguta pentru Occident. Apoi scenaristii coordonati atent de Brucan si echipa de propagandisti tip Adrian Sarbu au indus incet, dar sigur, populatiei (sclava a unei singure televiziuni) ideea nocivitatii pentru viata -tinerei si fragilei noastre democratii- a unei -anumite parti a presei-, care cica impreuna cu -veneticii care n-au mancat salam cu soia-, cu -legionarii-, -drogatii- si cu intelectualii -antipatrioti- voiau restauratie, adica sa-i aduca pe burghezi, pe mosieri si pe rege, ca sa exploateze muncitorii si taranii, luandu-le libertatea si papica pe care tocmai le facuse cadou tov. Iliescu! Pentru ca trebuia introdusa pe sest alta restauratie, cea a comunismului cu fata umana, ceea ce s-a si intamplat.

Si asa s-a pregatit terenul pentru mineriade si -justetea- prezentei minerilor in Bucuresti vs intelectualii drogati si plini de dolari falsi! Tot cam atunci s-au pus si bazele -meciului-: electorat rural – electorat urban, care a dus -traditia- minereasca pe cele mai inalte culmi si in cele mai indepartate catune.

Lipsa de informatie si educatie, saracia si prostia sunt -pilonii- pe care s-au bazat toate astea, pe care s-a fundamentat politica – tactica si strategia – dictatorului desemnat -democratic- – Ion Iliescu. Adica romani vs romani!