PD-L Argeș l-a desemnat ieri, în unanimitate, pe senatorul Mircea Cinteză drept candidat al partidului pentru Senat în Colegiul Pitești, unde ar putea să candideze și președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu (PSD), sau actorul Florin Călinescu (PNL). "Domnul Cinteză este un candidat de calibru, care va putea să facă o campanie de la egal la egal cu candidații la Senat pe Colegiul Pitești ai PSD și PNL", a declarat liderul PD-L Argeș, Cristian Boureanu. La rândul său, Mircea Cinteză a spus că se bucură că va avea contracandidați importanți. "M-am bucurat că Argeșul este luat în considerare de oameni importanți, ca Nicolae Văcăroiu. Pe de altă parte, cred că am foarte multe de spus, altfel decât forța pe care o reprezintă senatorul Nicolae Văcăroiu, și cred că eu pot să reprezint o alternativă. Cât despre Florin Călinescu, este o personalitate delicioasă, dar cred că pot să fiu competitiv în raport cu Domnia
Sa la rezolvarea unor probleme", a afirmat Cinteză.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane