Home Politic Cioloş a prezentat bilanţul Guvernului: Am avut o şansă extraordinară să-mi servesc...

Cioloş a prezentat bilanţul Guvernului: Am avut o şansă extraordinară să-mi servesc ţara

DISTRIBUIŢI

Premierul Dacian Cioloş și-a încheiat mandatul cu un bilanţ prezentat presei. Cabinetul pe care l-a condus a fost instalat pe 17 noiembrie 2015, la două săptămâni după tragedia din clubul Colectiv.

Principalele puncte ale bilanţului:

    acest Guvern a apărut într-un context excepţional.

    în acest context am beneficiat de o susţinere politică volatilă, ceea ce a îngreunat luarea unor decizii.
    vă reamintesc la Sănătate, crizele prin care am trecut: problema biocidelor, problema lipsei medicamentelor din farmacii
    în Educaţie, discuţiile din spaţiul public legate de calitatea doctoratelor
    în domeniul Muncii, probleme legate de şomajul cronic din anumite zone din România
    în domeniul Mediului, o problemă acută e cea legată de combaterea tăierii ilegale a pădurilor
    dincolo de ceea ce ne-a propus noi, am fost împinşi să abordăm aceste lucruri frontal şi să începem mai multe reforme
    câteva rezultate din acest an de guvernare:
    am transparentizat actul guvernamental, actul de decizie guvernamental
    am creat registrul unic al transparenţei intereselor
    am declanşat un proces de debirocratizare
    ne-am asumat organizarea unor alegeri locale şi parlamentare corecte şi transparente, pentru prima oară am folosit un sistem de control multiplu, am pus la punct un sistem de supraveghere video pentru numărarea voturilor
    am continuat lupta împotriva corupţiei, am folosit strategia naţională anticorupţie
    am dorit să continuăm trendul ascendent al economiei, suntem într-o creştere economică de aproape 5 la sută, au crescut investiţiile străine şi autohtone, a crescut numărul locurilor de muncă, inclusiv în mediul privat, a scăzut numărul şomerilor
    creşterea economică a avut impact pozitiv în buzunarele românilor, chiar şi pensiile au crescut cu 5 la sută, am crescut şi salariul minim în 2016 cu 200 de lei
    e nevoie de măsuri care să stimuleze crearea de locuri de muncă
    am pus Sănătatea şi Educaţia în topul priorităţilor, am venit cu creşteri salariale
    am rezolvat şi problema remuneraţiei gărzilor medicilor
    am venit cu o abordare structurată a politicii de resurse umane în domeniul sănătăţii
    în educaţie, transparentizarea unor concursuri pentru ocuparea posturilor de directori în şcoli
    pentru prevenirea abandonului şcolar: decontarea integrală a navetei elevilor, programele fiecare copil în grădiniţă, o masă caldă în şcoli
    s-au absorbit peste 7 miliarde de euro fonduri europene
    în domeniul transporturilor se lucrează pentru finalizarea a 160 de km de autostradă
    am reuşit să negociem în acest an direct cu Canada eliminarea vizelor pentru români
    am învăţat foarte mult în acest an, am învăţat în primul rând din criticile care au venit spre guvern, acest mod de guvernare deschis spre interesul public, se poate guverna şi în acest fel, am încercat să învăţăm din greşeli, am înţeles că rostul nostru a fost de a pune în primul rând de seminţe de schimbări şi am încrederea că aceste seminţe vor da roade în anii care vin
    am avut o şansă extraordinară să-mi servesc ţara, voi încerca să valorific ceea ce am învăţat, pentru inreresul public
    nu mi-am pus problema să părăsesc ţara
    vă mulţumesc pentru modul în care aţi reflectat activitatea guvernului din acest an

Răspunsuri la întrebările jurnaliştilor:

    despre varianta vehiculată că va pleca la SIE după încheierea mandatului de premier interimar: astea sunt speculaţii care au fost lansate şi pe care nu ştiu de ce unii le iau de bune, fără să mă fi întrebat pe mine. Nu s-a pus niciun moment problema şi nu cred că cineva şi-a pus problema asta. Eu nu am competenţe pentru astfel de responsabilităţi şi nu mă interesează să obţin un post cu orice preţ pentru a putea fi util

    nu exclud implicarea politică. Eu consider că deja, de la un astfel de nivel de responsabilitate, un prim ministru, când îşi face treaba şi încearcă să facă treaba corect, face politică, într-un anumit fel. Nu am fost înscris într-un partid politic, dar voi căuta să văd care e modalitatea cea mai eficientă ca să pot să-mi valorific competenţele în viitor. Dar nu am luat o decizie încă legată de acest lucru.

    noul guvern să continue anumite programe, dar fiecare guvern are programul lui de guvrnare
    am avut mai multe discuţii telefonice cu d-nul prim ministru desemnat, inclusiv în această dimineaţă, va veni diseară la Palatul Victoria, o să-l aştept, dar vom avea o discuţie mai detaliată mâine

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.