Un scandal cu geamuri sparte și sânge s-a derulat la sediul PNL din Sectorul 4 după cum ne-au relatat surse politice care au dorit să-și păstreze anonimatul. „Măscăriciul de serviciu” al PNL, după cum e supranumit Răzvan Sava, a avut o ieșire necontrolată în ziua alegerilor și a fost cât pe ce să ajungă la urgențe. Fostul primar interimar al Capitalei a văzut că pierde lupta cu USR și PSD în Sectorul 4 și s-a luat la bătaie cu membrii PNL care i-au ieșit în cale.
Sava, cunoscut publicului pentru faptul că s-a deghizat în Fiona în timpul campaniei pentru alegerile locale, a admonestat câțiva membri PNL pentru a-și vărsa nervii. Deoarece fizicul nu-l recomandă ca pe un gladiator, liberalul a decis că cel mai bine este să se lupte cu un geam. A lovit cu pumnul o ușă de termopan și s-a tăiat la mână.
Gesturile sale de politician care se dorește a fi mafiot nu au fost pe placul colegilor de la Sectorul 4. Vice-președintele PNL Sector 4, Daniel Purghel a cerut vehement demiterea lui Răzvan Sava într-un mesaj adresat Adrianei Săftoiu pe grupul de WhatsApp al PNL București.
„Adriana Săftoiu care știu ca mai este activa pe grup, vreau sa semnalez pe aceasta cale grave abateri de la codul etic și moral, urmate de injurii grave, amenințări, agresiune fizica, geamuri sparte cu pumnii in sediu, toate vor fi prezentate cu dovezi și martori conducerii centrale și comisiei de etica și disciplină, iar dacă intimidarile, violență fizica și verbală din partea primvicepresedintelui, Răzvan Sava vor continua, iar conducerea partidului nu va lua o atitudine, voi depune și o plângere penală în acest sens.” povestește Purghel.
El a spus că demersul de eliminare din partid a lui Răzvan Sava este susținut și de președintele PNL Sector 4, Radu Carp. „Voi cere excluderea domnului Razvan Sava și retragerea sprijinului politic pentru grave abateri de la codul etic și moral, obligarea acestuia la plata geamului de usa a sediului PNL Sector 4 spart cu pumnii și nu în ultimul rând să își ceara scuze față de toți colegii pe care i-a jignit și i-a agresat fizic și verbal în cele 10 luni, de activitate la Sectorul 4” mai susține Daniel Purghel.
Sava nu este la prima escapadă de acest gen. Efeminatul politician a fost însoțit de mai mulți bodyguarzi în urmă cu patru luni, la alegerile pentru desemnarea Biroului Permanent al Sectorului 4. Atunci mai mulți membri de partid s-au arătat nemulțumiți de atitudinea lui Sava, dar el a fost apărat de conducerea PNL din acel moment în frunte cu Alina Gorghiu.