Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii va verifica din nou trecutul liderului conservator Dan Voiculescu, ca urmare a solicitarii acestuia de a-si clarifica -trecutul nebulos fara o baza reala-, inainte de a accepta functia de vicepremier. Membrii Colegiului au luat cunostinta de rugamintea lui Voiculescu si au promis ca vor demara cercetarile in regim de maxima prioritate, pentru a stabili daca liderul conservator a fost agent sau colaborator al Securitatii.
In sedinta Colegiului de ieri, membrii CNSAS au revizuit si calendarul preluarilor de documente din arhiva Ministerului Apararii Nationale, tinand cont ca executivul a abilitat ieri MApN sa declasifice documentele din arhiva, cu exceptia celor privind securitatea nationala, pentru a le preda Consiliului. Dosarele apartinand fostei Securitati, preluate de la Serviciul Roman de Informatii, contin in majoritate informatii clasificate pe care numai MApN, ca institutie detinatoare, le poate desecretiza.
Transferul de dosare se face pe baza protocoalelor incheiate intre MApN si CNSAS, in 30 de zile de la intrarea in vigoare a Hotararii, se arata intr-un comunicat al guvernului. Cu toate ca ministerul avea nevoie de avizul guvernului pentru a incepe declasificarea documentelor, Teodor Atanasiu, ministrul apararii le-a promis membrilor Colegiului CNSAS la inceputul lunii ca va incepe inca din 5 iunie declasificarea dosarelor Directiei a V-a Securitate si Garda, din cadrul Departamentul Securitatii Statului.
Din totalul documentelor pe care MApN va trebui sa le predea Consiliului, deocamdata au fost transferate integral dosarele fostei directii a V-a si aproximativ 2.000 de volume din depozitul de arhiva Cernica.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane