Alesii neamului au reusit ieri sa faca ceea ce se chinuiesc de ani de zile, votandu-si pensiile de zeci de milioane de lei si respingand obiectiile formulate de Palatul Cotroceni in cererea de reexaminare a statutului deputatilor si senatorilor. Ei s-au gandit ca banii pe care i-au dat la partid pentru a-si cumpara un loc caldut in forul legislativ vor fi astfel recuperati cu varf si indesat. Votul a fost unul haotic chiar in randul coalitiei, unii pronuntandu-se pentru eliminarea privilegiilor, altii preferand sa se abtina.
Dupa votul de ieri al plenului reunit al celor doua Camere se poate spune ca ocupatia de parlamentar este una dintre cele mai profitabile. Alesii neamului au gasit reteta magica prin care poti chiuli zilnic de la munca fara sa iti ceara nimeni socoteala, beneficiezi de doua vacante anuale a cate trei luni, te odihnesti in fotoliu pret de o lege si cu toate acestea, pe langa indemnizatii, mai capeti si o pensie frumusica. La dezbaterea statutului alesii de toate culorile politice s-au dat in stamba care mai de care, sustinand ca merita pe deplin pensii de zeci de milioane de lei, precum si indemnizatii de somaj.
Coalitia, divizata in problema pensiilor
Inainte de a intra in discutiile pe fond, democratii si liberalii au convenit sa sustina eliminarea tuturor privilegilor, ajungand la o intelegere politica. Cu toate acestea, o parte dintre liberali nu au respectat acordul, abtinandu-se de la vot sau chiar pronuntandu-se in favoarea mentinerii prevederilor referitoare la pensii si indemnizatii. La fel au procedat si unii democrati, cum ar fi Paula Ivanescu si Radu Berceanu, dar si partenerii de coalitie, respectiv udemeristii si conservatorii, mare parte dintre acestia refuzand sa raspunda pozitiv solicitarii lui Traian Basescu. Astfel, plenul reunit a stabilit ca deputatii si senatorii care indeplinesc conditiile de pensionare si au trei mandate la activ vor beneficia de pensie dupa modelul magistratilor. Asta inseamna ca vor avea dreptul la 80% din indemnizatia actuala care se ridica la 40 de milioane ROL. De asemenea, de pensie beneficiaza si deputatii si senatorii care au detinut doua sau un mandat, cuantumul diminuandu-se cu 20 si 40%. Pentru eliminarea acestor articole au votat doar 48 de parlamentari, 142 s-au abtinut si 145 s-au pronuntat impotriva eliminarii, ceea ce arata ca alesii s-au solidarizat indiferent de culoarea politica. La recomandarea senatorului PSD Antonie Iorgovan, care a invocat legislatia internationala, plenul a mai decis ca, pe o perioada de trei luni, asa-zisii parlamentari someri sa primeasca un ajutor social.
Renuntam la privilegii cand o va face si Basescu
Desi a votat eliminarea privilegiilor, liderul grupului PNL din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, a spus ca initiativa PD a fost una populista, menita sa mai castige ceva capital electoral. -Personal, nu cred ca aceste amendamente (de eliminare a pensiilor, n.r.) erau motivate altfel decat de o puternica dorinta de a fi pe placul unei parti din opinia publica, usor isterizata impotriva parlamentului-, a declarat Antonescu. Colegul sau, deputatul Grigore Craciunescu, a pledat cu entuziasm in favoarea indemnizatiilor si a pensiilor, sub pretextul ca foarte multi au ca unica sursa de venit salariul de parlamentar si au facut investitii serioase pentru a ajunge pe locuri eligibile. -Nu am ajuns usor in parlament. A fost nevoie de multa munca si de investitii-, a spus Craciunescu. In timp ce unii democrati au facut demonstratii de demagogie, afirmand ca electoratul a gresit cand i-a ales, pesedistii au fost cei mai vehementi avocati ai statutului, alintandu-i pe cei de la PD cu apelativul de -comunisti-. Deputatul independent Anghel Stanciu, afiliat grupului PSD, i-a ironizat pe reprezentantii PD, sugerand ca si ei ar vota cu draga inima privilegiile respective daca nu s-ar teme de Traian Basescu. Spre deliciul pesedistilor care aplaudau de zor, Stanciu a propus secretizarea votului pentru a-i ajuta pe democrati sa se exprime asa cum vor ei, si nu cum vrea seful de la Cotroceni. Deputatul a mai spus ca parlamentarii nu trebuie sa se lase manipulati de presedinte. -Basescu n-are decat sa renunte el la casele sau masinile de protocol-, a strigat Stanciu de la tribuna. De altfel, desi in plen au militat pentru respectarea recomandarilor lui Basescu, democratii nu au decis sa atace legea la Curtea Constitutionala, aceasta fiind singura modalitate de a mai bloca aplicarea ei.