Home Politic Codurile, combătute cu ipocrizie

Codurile, combătute cu ipocrizie

DISTRIBUIŢI

Cu ipocrizia care-l caracterizează, vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu, a criticat foarte dur în ultimele zile prevederile din cele patru Coduri juridice (Penal, Civil, de Procedură Penală și de Procedură Civilă) pe care actuala putere speră să le adopte până pe 15 mai. Probabil Olteanu suferă de amnezie severă, deoarece Codurile au fost elaborate și supuse dezbaterii publice chiar în mandatul guvernului Tăriceanu. Se pare că acest lucru a fost uitat chiar de fostul șef al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, care anunța zilele trecute că liberalii vor depune moțiune de cenzură în cazul asumării Codurilor, deși acestea au fost „născute“ chiar de guvernarea PNL. Nici lui Olteanu, nici lui Tăriceanu nu le-a păsat nici atunci de Coduri, cum nu le pasă nici acum, când încearcă să se bage singuri în seamă din considerente strict politice. „Codurile au fost discutate în guvernul PNL, nu știu dacă și în partid“, a recunoscut pentru „Curentul“ Cătălin Predoiu, ministrul Justiției atât în guvernul Tăriceanu, cât și în cabinetul Boc.

„Codurile conțin greșeli sau ticăloșii strecurate pe ici pe colo. De la infama și deja faimoasa dezincriminare a incestului la scandaloasa permitere a obținerii de probe sub tortură, de la prescrierea din neatenție (probabil) a unor fapte de corupție săvârșite mai antzartz până la câteva bâlbâieli în domeniul constituționalității“, s-a ofuscat Bogdan Olteanu pe blogul său.
Componenta liberală
Fostul președinte al Camerei Deputaților nu aduce însă aminte că prevederile acelea pe care le incriminează existau în cele patru coduri atunci când guvernul format de partidul său le-a introdus în Parlament.
La vremea aceea, nimeni din Ministerul Justiției, care aparținea PNL din 2007, fie nu a sesizat, fie a lăsat pe seama Parlamentului respectivele prevederi controversate. În ultimii doi ani ai mandatului guvernului Tăriceanu, miniștrii au fost liberalii Tudor Chiuariu, Teodor Meleșcanu și Cătălin Predoiu, acesta din urmă continuându-și mandatul și în prezent. Principala acuză pe care o aduce Bogdan Olteanu actualei puteri, în principal lui Traian Băsescu și Emil Boc, este aceea că forțează adoptarea, prin asumarea răspunderii guvernului, a celor patru coduri până pe 15 mai pentru ca România să obțină în iunie un raport favorabil pe Justiție din partea Uniunii Europene. Cu toate astea, guvernul liberal e considerat unul dintre principalii vinovați pentru precedentul raport pe Justiție al UE, unul critic la adresa României și care obligă practic actuala putere să ia măsuri în regim de urgență pentru eliminarea monitorizării.
Predoiu: În 2008, nimeni nu m-a întrebat nimic despre coduri
Referindu-se la preocuparea bruscă a politicienilor și a societății civile pentru cele patru coduri, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, s-a arătat uimit că anul trecut nimeni nu l-a întrebat nimic despre proiectele noilor coduri, în perioada în care acestea au fost în dezbatere publică. Ce-i drept, presa a mai atras atenția asupra unor prevederi din noile coduri, dar atât politicienii, cât și ONG-urile erau la vremea aceea mult mai interesați de alegerile parlamentare decât de soarta justiției. Cu privire la calendarul dezbaterii și adoptării codurilor, Predoiu a precizat că nu retractează ceea ce a susținut până acum.
El a spus că, în limita competențelor, va face tot ce poate să țină deschis acest dialog și să recepteze în continuare propuneri și amendamente iar, în măsura în care la minister se va conveni că ele sunt mai bune, vor fi trimise în Parlament.  

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.