Cu 17 voturi pentru, unul împotrivă și o abținere edința Comisia Juridică a Camerei Deputaților a avizat urmărirea penală a lui Valerian Vreme.
”Am stabilit că până astăzi membrii Comisiei Juridice consultă documentele din dosar iar marți la ora 12,00 o să aibă loc ședința Comisiei, pentru a ne încadra în termenul impus de către Biroul Permanent. Este posibil să dăm marți raportul, până la această dată nu s-a solicitat amânarea clarificării acestui subiect, nu a venit nimeni să spună că nu a avut timp să studieze dosarul și nu cred că vor apărea solicitări până mâine, când luăm în analiză acest subiect”, a declarat, luni, președintele Comisiei Juridice, deputatul Bogdan Ciucă.
La ședința Comisiei a fost prezent și Valerian Vreme, care a venit împreună cu un avocat.
DNA a solicitat declanșarea procedurilor pentru începerea urmăririi penale față de 9 foști miniștri în dosarul privind presupuse fapte de corupție în cazul mai multor contracte referitoare la licențe IT de sute de milioane de euro.
Potrivit procurorilor, actualul deputat Valerian Vreme, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale între septembrie 2010-februarie 2012, este vizat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în perioada în care avea calitatea de ministru.