Lăsați în afara negocierilor pentru reconstrucția dreptei, fugarii PDL-ului se află acum în mijlocul unor dispute interne pentru șefia vehiculului politic asamblat pentru Traian Băsescu după ce acesta va descăleca Cotrocenii. Mai mulți pretendenți se bat pe șefia partidului. Cea mai hulită este Elena Udrea, căreia i se reproșează scorul obținut la europarlamentare, după ce aceasta plasa de una singură PMP la nivelul PDL de 11-12%. Preşedintele interimar al PMP Eugen Tomac a declarat că PMP va avea congres pe 7 iunie şi este deschis pentru discuţii în vederea unei construcţii de dreapta, dar nu-şi propune să fuzioneze cu niciun partid. Asta chiar dacă nimeni nu a invitat PMP la vreo negociere, atât PDL, cât și PNL condamnând atitudinea PMP în timpul campaniei. Tomac a arătat că la Colegiul Naţional al PMP s-a adoptat o rezoluţie potrivit căreia PMP e deschisă pentru o construcţie de dreapta, „dar nu oricum şi nu în orice condiţii”. „PMP nu îşi propune să fuzioneze cu niciun partid, suntem deschişi spre discuţii dar nu dorim nicio fuziune”, a precizat Tomac. El a spus că linia politică pe care trebuie să o cuprindă o platformă de centru dreapta este obligatoriu să susţină principiile promovate de PMP privind o justiţie independentă, lupta împotriva corupţiei, depolitizarea instituţiilor statului şi o linie pro-occidentală clară. „Dacă vom fi invitaţi (la discuţia cu partidele de dreapta – n.r.) suntem deschişi spre discuţii”, a precizat Tomac. El a mai spus că, fără sprijinul electoratului care îl susţine pe Traian Băsescu, „dreapta nu are şanse reale”.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane