Home Politic Creatoarea legii anti-fumat, aprozăreasa mincinoasă, lansată în politica mare de amantul proaspăt...

Creatoarea legii anti-fumat, aprozăreasa mincinoasă, lansată în politica mare de amantul proaspăt divorțat

DISTRIBUIŢI

Aurelia Cristea este deputata PSD care a formulat noile prevederi ale legii anti-fumat prin care se interzice complet fumatul în spațiile publice (adică cele care au un tavan și cel puțin doi pereți chiar și provizorii) și în locurile de joacă pentru copii. Atenție, imediat lângă locul de joacă se poate fuma liniștit exact cum ar putea-o face cei doi adulți din imagine. În plus, legea e concepută haotic. Sunt prevăzute amenzi uriașe pentru patronii care nu interzic fumatul în local. Dar dacă ei pun anunțuri peste tot cu „fumatul interzis” și vin niște clienți care nu înțeleg și își aprind țigara înauntru, ce o să facă patronul? Că dacă vine poliția locală, fumătorului îi dă amendă de 100 de lei iar patronului, îi dă prima oară 5000 de lei, a doua oară 10.000 de lei, și a treia oară 15000 de lei și îi și închide afacerea. Un patron mi-a scris că el s-a zbătut în timp ce legea era la Parlament (i-a scris și fostei aprozărese dar nu l-a băgat în seamă) ca să arate că oricine își poate închide concurența cu 300 de lei amenzi achitate pentru unii care se duc și fumează succesiv în localul concurentului iar el doar trebuie să anunțe poliția locală. Dar când ajunge o fostă aprozăreasă să facă texte de lege așa se întâmplă.

Am relatat despre legea ei, zilele trecute, AICI. Pesedista s-a supărat pe mine și a scris un text lacrimogen pe facebook: „ În primul rând, domnule Panait, faptul că eu, ca mamă care mi-am crescut singură doi copii, am lucrat ca vânzătoare într-o alimentară nu este o rușine pentru mine sau familia mea. Ește o rușine că mii de femei care sunt supuse violenței domestice și care aleg să-și crească singure copii, sunt jignite în loc să fie apreciate! În al doilea rând, să pleci de jos, de la vânzătoare, și să ajungi să conduci o firmă de asigurări iar apoi să fii aleasă în Parlament, este o dovadă de determinare, de luptă cu propriile limite, de muncă și de evoluție sănătoasă. Și dacă tot acest drum vi se pare greu, să știți că pentru o femeie este și mai greu. Vreți să fiți conduși doar de aristocrați, vreți să avem în Parlament dinastii de deputați? Eu nu. Vreau ca Parlamentul României să reprezinte diversitatea societății în care trăim. ”

Răspunsul pesedistei este la fel ca și cariera ei: un fals. Nu mă interesează viața privată a niciunui demnitar iar faptul că și-a crescut singură copiii nu se trece în CV și nici nu mă interesează pentru că nu suntem la alegeri ca să-i dau votul meu înlăcrimat. Nici nu doresc dinastii de deputați iar aristocrații au fost omorâți de comuniști. Eu doresc oameni de valoare în Parlament nu persoane care mint în CV că sunt profesori asociați la Babeș-Bolyai și care au ajuns pe o listă de candidați propulsate de amant sau de amantă cum e cazul  Aureliei Cristea. Dacă a fost supusă violenței domestice așa cum reiese din răspunsul ei ar trebui poate să se axeze pe acest subiect în Parlament. În plus de ce ar trebui să o aprecieze cineva pe Aurelia Cristea că la 18 ani, în timp ce tinerii de vârsta ei începeau clasa a XII-a, ea rămânea însărcinată? De ce ar trebui ea apreciată și propulsată în Parlament și nu, de exemplu, doamna D.S  din Medgidia care în 1986  lua premiul I la Olimpiada de Fizică dar care n-a avut loc în Parlamentul României și a plecat din țară de mult timp, lucrând la o instituție europeană științifică de prestigiu (bravo ei!). Pentru noi, au rămas doar parlamentari ca Aurelia Cristea cu facultatea făcută la bătrânețe și Master la Bioterra. Faptul că și-a depășit propriile limite după cum ne anunță este irelevant pentru români atât timp cât limitele ei erau submediocre. Faptul că a reușit să ajungă mediocră nu ne interesează!

Acum dacă politiciana m-a invitat să aflu mai multe despre ea, n-am putut s-o refuz.

De remarcat ar fi faptul că fosta aprozăreasă nu și-a trecut în CV perioada cât a lucrat ca vânzătoare la Alimentara deși zice că nu i-e rușine de asta. Același discurs îl avea și Nicolae Ceaușescu: cizmar fiind, a făcut facultate și a condus România. Nici el nu-și trecuse în biografie că a fost cizmar. Nu zice nimeni că ar trebui să-i fie rușine de faptul că a fost aprozăreasă, ci de modul cum s-a lansat în politica mare: pusă pe liste de amantul său, fostul șef al Poliției Cluj, Teodor Pop Puscas, apropiat al lui Ioan Rus, care i-a facut cadou locul său eligibil pe listele PSD după cum scria presa în 2012. Atunci presa doar specula că cei doi ar fi amanți, Pop fiind proaspăt divorțat. Acum deja relația amoroasă este de notorietate.

Și ca să nu-și mai aroge calități pe care nu le are, îi reamintim Aureliei Cristea cum a decurs audierea ei în Parlament pentru a primi avizul de Ministru pentru Dialog Social, așa cum a fost consemnată de redactorul ziarului Gândul în articolul „AURELIA CRISTEA, audiată cu fiţuicile scrise de Grapini pe masă şi cu un consilier pe post de sufleur.”:
-Cu ochelarii pe vârful nasului citeşte apăsat, cu pauze lungi, idei împânzite pe o coală A4, girate anterior de Mircea Giurgiu.
-Mircea Giurgiu de partea cealaltă a mesei, şopteşte pe îndelete candidatei, răspunsurile unul câte unul, (…) o consilieră împinge o pagină cu răspunsul corect subiliniat cu marker. (…)Pe o coală împăturită, Maria Grapini îi scrie mărunt ce să răspundă.
-Cristina Pocora se înfige în corul sufleurilor: „Sigur, dacă domnul Mircea Giurgiu termină să vă dicteze, e bine. Dacă nu, vă ascultăm şi pe dumneavoasră, că sunteţi consilier al ministrului”.
Mircea Giurgiu, impasibil, cu palma la gură, îşi duce misiunea la capăt. „Domnul consilier, o întreb pe doamna nu pe dumneavoastră, lăsaţi-o că a făcut facultatea”, sare ironic liberalul Marin Cotescu, scuturându-i CV-ul.
– după mai bine de 40 de minute în care a confundat „guvernanţa” cu „guvernarea” şi şi-a explicat cu greu CV-ul, Cristea a fost însă votată cu o largă majoritate de PSD, PC şi de UDMR pentru a deveni ministru.” INTEGRAL LA gândul.info

Când tu ești atât de penibilă, vii să dai lecții altora?

Lansez trei întrebări pentru Aurelia Cristea la care aștept răspuns:
1. De ce a mințit în CV că e profesoară asociată la Babeș-Bolyai?
2. Cum comentează acuzațiile presei că a ajuns pe liste pe locul amantului său?
3. Cum comentează relatarea ziaristei de la Gândul despre jalnica sa prestație?

Vă invit să citiți ce am scris despre colegii Aureliei Cristea, alți mediocri care cel mai probabil nu au fost victime ale violenței conjugale și nu știu dacă și-au crescut singuri copiii pentru că nu mă interesează dar care ne conduc destinele deși nu merită. Ei sunt politicieni și cum spunea CEDO, „Libertatea presei furnizează opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace de a cunoaşte şi a judeca despre ideile şi atitudinile conducătorilor săi. Astfel, limitele criticii admisibile sunt mai largi la adresa oamenilor politici, deoarece aceştia se expun în mod inevitabil şi conştient unui control atent al faptelor şi gesturilor lor, atât din partea jurnaliştilor, cât şi din partea masei de cetăţeni (Lingens,§42).” și „Limitele criticii admisibile sunt încă şi mai largi la adresa Guvernului. Intr-un sistem democratic, acţiunile sau omisiunile guvernului trebuie să fie plasate sub controlul atent nu numai al puterilor legislative şi judiciare, dar şi al presei şi al opiniei publice (Castells, 23 aprilie 1992, §46)”

 

Mediocrul Liviu Pop și-a luat licența universitară în informatică în doar doi ani

Trirepetentul Zgonea vrea locul plagiatorului Ponta

Deputată juristă cu „particulară” absolvită la 34 de ani a demisionat ca protest la validarea lui Guseth

Dr. Andronescu schimbată cu Dr. Negoiță la PSD București

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.