Mare om, mare caracter. Îl vedem în emisiuni de televiziune vorbind despre principii, despre anticomunism și despre dreapta politică.
Cristian Preda este la al doilea mandat de europarlamentar. Primul a fost câștigat pe listele PDL în 2009. După trei ani a început să-i critice și să-i acuze pe liderii partidului. Apoi s-a înscris în PMP unde i-a cules scamele Elenei Udrea care l-a făcut europarlamentar. Acum o atacă mojicește. La alegerile pentru șefia PDL din 2013 Preda a susținut-o frenetic pe Monica Macovei. După un an o călca în picioare. Dar așa a făcut Preda toată viața sa politică: mai întâi este sluga perfectă apoi fără nicio remușcare, calcă pe cadavre. Înainte de 1989, Preda era cadru de nădejde. Cenzor la UASCR (Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România). Apare ca responsabil de organizarea Conferinței Naționale a UASCR din 1988 și cu ode în lucrarea editată la aceea vreme de Editura Politică. Preda Cristian, student la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, era expert în marxism. La faza naţională a Concursului profesional-ştiinţific studenţesc de ştiinţe sociale, Secţiunea “Materialism dialectic şi istoric”, a obţinut punctajul maxim – 20 de puncte. La același concurs comunist, Emil Boc a luat doar 18 puncte. Lucrarea sa era o odă la”al XIV-lea Congres al PCR şi 45 de ani de la “revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 august 1944″.
Concursul a fost vizat personal de tovarășa Elena Ceaușescu. Iar tovarășul Preda a fost pe podium. “Majoritatea studenţilor au dovedit cunoaşterea temeinică a problematicii de bază a fiecărei discipline, în spiritul şi din perspectivele tezelor şi aprecierilor cuprinse în documentele de partid, cu deosebire în recentele expuneri ale Secretarului General al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”, se spunea la timpul respectiv. Acum vomită doar când aude de comunism.
Temele la care s-a dovedit eminent: Concepţia PCR, expusă de Secretarul General al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la şedinţa Plenarei CC al PCR, a organismelor democratice şi a organizaţiilor de masă şi obşteşti din 28 noiembrie 1988 despre unitatea, continuitatea şi etapele procesului revoluţionar în ţara noastră, despre marile transformări revoluţionare ce constituie conţinutul şi definesc specificul fiecăreia dintre aceste etape”. “Ce este partidul revoluţionar al clasei muncitoare?” “Dialectica contradicţiilor în viaţa socială. Concepţia PCR, a Secretarului său General, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre cunoaşterea şi soluţionarea contradicţiior în socialism.”
După 1989, Preda a virat la dreapta.
La fel cum a procedat cu comuniștii, a procedat și cu PDL, și cu PMP.
După ce a adulat-o pe Elena Udrea ca să-l facă europarlamentar, astăzi Preda a dat un interviu în paginadepolitica.ro în care ne expune părerea lui despre Elena Udrea: „Ca și alți politicieni, Udrea a folosit pozițiile politice ocupate pentru a influența afaceri și decizii în interes privat. Arestarea ei e o povară uriașă pentru PMP. Aș zice că e chiar mai grav decât în cazul altor formațiuni. De ce? Pentru că PMP a fost fondat, la inspirația lui Traian Băsescu, pentru a alcătui o alternativă la partidele corupte. Tema anti-corupției a fost foarte prezentă la inițierea proiectului, atunci când oameni ca Marian Preda, Teodor Baconschi, Elenina Nicuț sau Adrian Papahagi au susținut public, alături de fostul președinte, idealul unei justiții autonome și eficace. Udrea a bulversat totul. Candidatura ei prezidențială era deja un scut în fața DNA, în eventualitatea că o cheamă în toamnă să dea seama. Asta a fost bănuiala mea și i-am împărtășit-o lui Siegfried Mureșan, care a preferat să o susțină până la capăt pe fosta ministră. Inclusiv atunci când Udrea a cerut excluderea mea. Dincolo de chestiuni personale, susținerea pentru corupți dă foarte prost și pentru imaginea PMP în Europa.”
Băi Preda, după ce i-ai dat apă la moară mediocrei ăsteia de Udrea și te-ai afișat cu ea peste tot, acum vii să ne vinzi intelectualitate? Nu ridicați voi doi România? De unde o ridicați, și unde? De ce n-ai spus astea anul trecut? Te-ai întrebat, tu ca beneficiar al campaniei opulente a PMP de la europarlamentare de unde vă vin banii pe criza asta financiară? Dacă se va demonstra că Elena Udrea a adus bani de acasă (murdăriți de Cocoș) și ți-a plătit ție afișele, demisionezi din PE? Sau nu vrei să pierzi 5000 de euro pe lună pe care ți i-a băgat Udrea în buzunar?