Parlamentul Romaniei -se va bucura- anul viitor de absenta lui Culita Tarata. Actualul deputat se pare ca nu se mai afla in gratiile liderilor PSD dupa ce in ultimii patru ani a adus numeroase deservicii de imagine partidului prin -smecheriile- financiare pe care le-a facut. In acest moment Culita Tarata incearca cu disperare sa se impuna pe listele parlamentare ale filialei PSD, fiind probabil constient ca o nereusita ar insemna si o pierdere in plan financiar, deoarece nu va mai beneficia, astfel, de unul dintre cele mai importante atuuri in relatiile de afaceri cu statul sau firmele private. Zbaterea lui Culita Tarata pare insa inutila, dat fiind faptul ca presedintele PSD, Adrian Nastase, este hotarat sa scape de el. Se pare ca, fara sa-si de-a seama, deputatul a ajuns un -balast- pentru partidul de guvernamant care nu mai tine cont de sumele pe care acesta ar fi dispus sa le -investeasca- pentru a fi din nou -ales-. Alergand dupa refacerea imaginii partidului grav afectata de membrii precum Culita Tarata, presedintele PSD a aratat ca acesta nu se va mai regasi pe liste. Intrebat daca ar fi de acord cu participarea in continuare la alegeri a unor parlamentari precum Culita Tarata, liderul PSD a afirmat ca fiecare dintre parlamentarii actuali va decide daca va candida sau nu, dar ca genul acesta de demnitari nu se vor mai afla pe liste. -Nu sunt la curent cu aceste lucruri, dar eu cred ca unii dintre cei pe care i-ati amintit, si cred ca sunt multi altii, nu vor mai candida pentru alegerile urmatoare. Avem zone unde sunt multe nemultumiri; sunt colegi care au impresia ca erau senatori sau, in general, parlamentari de drept si ca, indiferent de sustinerea lor in organizatie, vor fi intangibili- la alcatuirea listelor, a declarat Nastase vorbind despre baroni si parlamentari care viseaza sa fie parlamentari pe viata. Tovaras -de suferinta- cu afaceristul deputat este si Ristea Priboi. Acesta a adus deservicii PSD prin apartenenta la fosta politie politica a regimul Ceausescu, el fiind persoana care s-a ocupat printre altele si de -activitatea- postului de radio Europa Libera.
Culita = parlamentar modest
Desi doreste sa-i reprezinte in parlament inca patru ani pe nemteni, Culita Tarata este un parlamentar despre care se poate spune fara sa se greseasca ca a avut activitate mai putin decat modesta. In timpul scurs de la alegerile din 2000, deputatul a avut, potrivit site-ului oficial al Camerei Deputatilor, doar cateva initiative legislative si foarte putine cuvinte de spus in plenul Camerei inferioare a parlamentului, cu toate ca in aceasta perioada s-au dezbatut mii de acte legislative in cursul a mii de sedinte. La rubrica -activitatea parlamentara in cifre-, deputatul nemtean a avut doar doua luari de cuvant in plen si numai 11 propuneri legislative initiate. In ceea ce priveste intrebarile si interpelarile, care reprezinta principala -arma- de lupta parlamentara, Culita Tarata a reusit sa faca un singur asemenea gest.
Candidatul este dator vandut statului – aproximativ doua milioane de dolari
De asemenea, trebuie spus ca deputatul se vrea din nou demnitar, desi are datorii la bugetul de stat care depasesc ordinul milioanelor de dolari. Aceasta reprezinta o lipsa de respect atat fata de alegatori, cat si fata de institutiile statului. Desi deputatul si omul de afaceri Culita Tarata si-a platit o parte din datorii, totusi el figureaza ca mare debitor, in baza faptului ca o serie de firme la care este actionar continua sa datoreze statului zeci de miliarde de lei. Agentia Nationala de Administrare Fiscala, care a preluat intreaga activitate de colectare a datoriilor la bugetul general consolidat, a declansat procedura de executare silita, reusind sa reduca din datoria de sapte milioane de dolari, existenta la un moment dat, la doar doua milioane. Este vorba despre firma SEF Petroforest, la care deputatul PSD detine 76,4% din participatii. Culmea este ca, in timp ce Tarata are aceste mari datorii catre stat, el se judeca cu Primaria Municipiului Roman pentru suma de aproximativ sase milioane de lei – respectiv contravaloarea unor impozite si taxe locale. Oricum, procesele in care este inculpat deputatul pesedist sunt destul de multe, ca si datoriile sale catre bugetul de stat – datorii pe care, intre timp, le suporta restul contribuabililor, motiv pentru care pare destul de ciudat ca institutiile abilitate ale statului nu-i aplica lui Tarata cele mai severe masuri si-i amana plata datoriilor la calendele grecesti.