Ieri, președintele COTAR a spus că în urma discuțiilor purtate cu ministrul Dialogului Social, Gabriel Petrea, și, telefonic, cu ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, transportatorii vor renunța la acțiunile de protest ce erau anunțate pentru următoarele două zile: „Azi am ajuns la concluzia că, într-adevăr, cineva dezinformează Guvernul. Primul ministru nu a fost informat de doleanțele noastre. Pot să vă spun un singur lucru. Ținând cont că primul ministru primește delegația primului ministru de la Georgia, a împuternicit reprezentanții Guvernului să semneze un protocol și vă citesc 2 rânduri: va fi promovat în maxim 30 de zile proiectul de Ordonanță de urgență cu privire la modificarea Legii nr. 38, privind transportul în regim de taxi și regim de închiriere, transmis în consultare prealabilă de Ministerul Transporturilor către MAI și MDRAP, administrației publice și fondurilor europene. Proiectul a fost întocmit în urma discuțiilor cu reprezentanții noștri, ai transportatorilor”, a afirmat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.
Premierul Sorin Grindeanu spune însă că înțelege nemulțumirile taximetriștilor, care au protestat miercuri în Piața Victoriei, dar Guvernul nu va aproba o ordonanță de urgență în acest caz, ci va elabora un proiect de lege.
„Ministrul pentru Dialog Social s-a întâlnit cu reprezentanții (…) asociației respective. (…) Nu Guvernul rezolvă chestiunile care țin de autorizații, de Ilfov, de București ș.a.m.d. (…) În schimb, înțeleg nemulțumirile legate de anumite reglementări din lege, dar (…) cred că dezbaterea publică e cea mai bună. A plecat o propunere de la Ministerul Transporturilor spre avizare către celelalte ministere. Eu le-am cerut, după ce am văzut minuta cadru semnată de ministrul Petrea cu cei de care vorbeam, să se facă dezbatere și în niciun caz nu dăm ordonanță. Facem un proiect de lege”, a declarat Grindeanu, la Palatul Parlamentului.