Guvernul a adoptat în ședința de miercuri proiectul de lege care elimină cumulul pensie-salariu la stat și permite creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani. Însă în lege au fost introduse unele excepții de la regula suspendării pensiei pe perioada activității ca salariat în sectorul public:
– persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică: primari, consilieri locali și județeni, președinți de Consiliil Județene, deputați, senatori și Președintele României
– persoanele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție: judecătorii Curții Constituționale, președintele CSM, consilierii Curții de Conturi
– persoanele care beneficiază de drepturi de autor;
– personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora;
– pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate;
– membrii Academiei Române;
– asistenții personali ai persoanelor cu handicap;
– asistenții maternali;
– îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică.
Întrebată la conferința de presă de după ședința de Guvern de ce nu intră și medicii la aceste excepții, ministrul Muncii Raluca Turcan a ținut să facă o paralelă între medici și profesori, deși nimeni nu întrebase asta:
„Am avut o discuție cu dna ministru al Sănătății și dacă se vor crea blocaje din cauza acestui text normativ pe partea de asigurare a serviciilor medicale atunci este foarte posibil să se opereze o modificare în Parlament. Însă pe de altă parte așa cum am spus, la excepții avem tipologii de venituri, iar profesorii nu sunt incluși ca și categorie profesională, ci pentru că au posibilitatea plății cu ora. Chiar și aici am restrâns ca acest cumul să fie permis doar pentru personalul de predare și doar pentru plata cu ora. Mai există un argument pe care putem să-l menționăm și anume la profesori nivelul de salarizare cu salariul de bază este cel asimilat anului 2019, în timp ce pentru medici deja salariul de bază în plată este la nivelul anului 2022. În momentul de față nu există opțiunea plăii cu ora pentru medici. Nu este o diferențiere între profesori și medici, ci între tipuri de venituri. În cazul profesorilor există tipul de venit de plată cu ora.”, a spus Turcan.
Florin Cîțu a fost întrebat și el despre neexceptarea medicilor de la interdicție dar nu a răspuns, ci a făcut trimitere la răspunsul ministrului Muncii.
Cumulul pensiei cu salariul de la stat nu exista nicaieri pe planeta PAMANT, nici macar in tarile guvernate de DANDITI, MAFIOTI SI HOTI DECLARATI public………..
In Romania domneste MASONERIA, SECURISMUL, SINECURISMUL, MAFIOTISMUL, BANDITISMUL, CURAVASARIA, HAIDUCISMUL, HOTIA, PROSTIA, ETC……………….