Multiple sunt motivele intrării in politica, dar cel mai predominant este oportunismul mascat de bune intenții in slujba cetățeanului. Acesta nu este el cel ales de pretendenți, ci mai degrabă el alege oamenii, unii dintre aceștia preferând sa se bălăcească in mocirla politicii. Asa se întâmplă si cu fostul mare tenismen roman, Ilie Năstase, care a vorbit într-un interviu pentru Agerpres despre motivele intrării sale in politica si candidatura sa la Senat, sprijinit de `Felix` Voiculescu pe locul lăsat vacant chiar de acesta din cauza problemelor pe care le are in justiție. Năstase a declarat ca a decis sa intre in cursa pentru un loc de senator după ce s-a enervat într-o seara când un parlamentar european a vorbit urat despre Romania. Ilie Năstase a declarat ca dacă va fi ales in Parlament se va axa pe aspectele legate de sport, legea sportului, legea sponsorizării. `Eu nu am ales Partidul Conservator. Ei au venit cu aceasta propunere. Nu au mai fost locuri pe lista pentru Parlamentul European. Cei de la Partidul Conservator au spus ca au un loc la Senatul României. Este locul domnului Dan Voiculescu, după ce acesta a demisionat din Senatul României. Acesta era singurul loc liber`, a declarat Năstase.
El a mai spus ca vrea sa ajute sportul romanesc, după ce in calitate de fost șef la Federația Romana de Tenis nu a făcut mai nimic. Mai mult, dupa un scandal cu Mitica Dragomir de la începutul acestui an, fost sef din fotbal a vorbit despre afaceri oneroase ale lui Nastase cu terenuri de la stat, un caz similar cu cel pentru care finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a ajuns dupa gratii. „Vad ca eu stau in banca mea si altii ma tot ataca. Hai sa va spun eu cine este cu adevarat acest om care ma ataca. A luat un pamant de peste 3 hectare de la RAPPS cu 1 milion si ceva si l-a vandut in aceeasi zi, ca nu cumva sa se răzgândească. Este vorba despre un teren de 100 de milioane de dolari. A facut multe nereguli”, spunea Dumitru Dragomir.
Cu toate acestea, Nastase promite in campanie ca se va ocupa de ajutarea sportului romanesc. `Sa vedem ce o sa fie in Parlament. Mai este si Gabi (Gabi Szabo, ministrul Tineretului si Sportului, va candida din partea PSD pentru colegiul 4 din Ilfov, la alegerile parțiale din 25 mai, n.r.). Mai este si domnul Anghel Iordanescu. Dupa cum am vazut eu si in anii trecuți, sportul nu mai este o prioritate. Dupa mine, sportul trebuie sa fie o prioritate. El merge mana in mana cu sanatatea. in momentul de fața multe federații sportive sunt moarte, dar ele nu stiu asta inca. Ele nu au nicio posibilitate, nu au bugete, nu au nimic. Nu este infrastructura. S-a facut un singur stadion si acela cu scandal. Trebuie sa se faca mai multe lucruri pentru sportul romanesc`, a mai spus Nastase.