Traian Băsescu nu a afectat cursul alegerilor pentru Parlamentul European și a mai câștigat o bătălie cu Victor Ponta. Curtea Constituţională (CC) arată, în motivarea deciziei prin care a respins sesizarea Guvernului privind implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală, că doar prin conduita şi declaraţiile publice, şeful statului nu a afectat organizarea alegerilor.
„Analizând faptele concrete menţionate în sesizarea prim-ministrului României, imputate Preşedintelui României, Curtea reţine că acestea nu pot fi calificate ca fiind acte sau fapte juridice, întrucât conduita şi declaraţiile publice, cu evident caracter politic, nu au caracter decizional şi nu produc efecte juridice. (…) Mai mult, în condiţiile în care, potrivit Constituţiei şi a legilor în vigoare, preşedintele României nu are nicio atribuţie în materia pregătirii, organizării şi desfăşurării vreunui tip de scrutin, doar prin conduita şi declarațiile publice, președintele României nu a afectat şi nici nu avea cum să afecteze atribuțiile şi competenţele Guvernului României în ceea ce privește organizarea şi desfăşurarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European şi a alegerilor parțiale pentru Parlamentul României -Camera Deputaților şi Senat din anul 2014”, se precizează în motivarea deciziei CC din 21 mai.
Judecătorii Curţii remarcă, în documentul citat, că prerogativele constituţionale, ca şi legitimitatea democratică pe care i-o conferă alegerea lui de către electoratul întregii ţări, îi impun preşedintelui României să aibă un rol activ, „prezenţa lui în viaţa politică neputând fi rezumată la un exerciţiu simbolic şi protocolar”.