Președintele PNL, Alina Gorghiu, prezentă luni la Timișoara, unde deschide lista pentru Senat a declarat că: „Nimeni din PNL nu fuge de demisie și nu-și pune problema să nu-și asume răspunderea atunci când nu performează. Suntem într-un moment în care, însă, trebuie să discutăm despre rezultate. Performanța în politică se măsoară în voturi și în procente. (…). Dar, pot spune că dacă majoritatea parlamentară care să dea un prim ministru în persoana lui Dacian Cioloș nu se face, răspunderea nu este doar a Alinei Gorghiu, ci va fi a tuturor celor din Biroul Politic Național și a tuturor șefilor de filiale care nu produc rezultatul angajat sau la care s-au angajat”. Gorghiu a explicat că membrii PNL trebuie să învețe că performanța se premiază și contra-performanța se sancționează iar „în partidul acesta, de-a lungul vremii, din păcate nu prea s-a sancționat contra-performanța”.
„Partea bună este că eu am convingerea că 11 decembrie echivalează cu o performanță electorală a PNL și că scorul, inclusiv pe Timiș, chiar dacă PSD ne-a bătut la locale (…) sunt absolut convinsă că a fost un accident, că Timișoara, pentru că primarul este foarte apreciat, se va mobiliza la vot și va fi de această dată o prezență mare, că cei din județ se vor mobiliza și vor înțelege că PSD înseamnă la nivel național rugină, trecut, balast, stagnare, motiv pentru care mizez pe un scor bun la Timiș, care să însemne o impulsionare la nivel național și un scor care să arate că nu Liviu Dragnea și echipa sa pot face în continuare legea în România așa cum consideră dânșii de cuviință”, a detaliat Alina Gorghiu care a refuzat să facă public targetul(scorul țintă) fixat pentru județul Timiș.