Urmărită penal în dosarul Microsoft și una dintre groparii Învățământului românesc, senatoarea PSD Ecaterina Andronescu speră ca o nouă lege a Educației să ajungă în Parlament începând cu luna septembrie, iar „până la vacanța de iarnă” actul normativ să intre în vigoare. Bineînțeles că ea va aputea o contribuție doar dacă nu va fi arestată în dosarul în care este acuzată alături de alte persoane de un prejudiciu de zeci de milioane de dolari.
Andronescu a precizat, însă, că noile reglementări din educație nu vor schimba regulile ”în timpul jocului”, arătând că o lege nu trebuie ”să streseze” sistemul, ci trebuie să-l ajute să funcționeze mai bine.
„Eu sunt convinsă că dezbaterea va continua în toată această lună iunie. Sper, dacă se poate, și mai încolo, dacă lumea nu pleacă în vacanță (…) și din septembrie să putem s-o aducem în Parlament și să putem să o avem până la vacanța de iarnă. (…) Să nu-i speriem pe cei care au aflat de această inițiativă legislativă (…) că s-ar modifica examenele de anul acesta, că s-ar modifica regulile în timpul jocului. Nu, niciodată în timpul anului școlar nu se pot modifica regulile. (…) N-au cum să se modifice nici examene, nici evaluări”, a declarat, marți, senatorul social-democrat, la Adevărul Live.
Ea a explicat că discuțiile despre o nouă inițiativă legislativă în domeniul educației au apărut în contextul solicitărilor din sistem.
„Există solicitări de mai multă vreme de a schimba lucrurile care nu merg în Legea 1. La Comisia de învățământ, la Senat, avem circa 100 de inițiative de modificare a Legii 1. Majoritatea acestor inițiative îi au drept autori pe cei care au susținut promovarea Legii 1, dar care, între timp, au constatat că există o mulțime de disfuncționalități”, a spus Ecaterina Andronescu.