Home Politic Delegatia Permanenta a PSD, cu comunisti chinezi in sala si sindicalisti afara

Delegatia Permanenta a PSD, cu comunisti chinezi in sala si sindicalisti afara

DISTRIBUIŢI

– -E vreun meci, ceva…-, s-a intrebat ironic Florin Georgescu dupa ce a iesit din sedinta Delegatiei Permanente, ca si cum n-ar fi stiut ca afara, in fata sediului PSD din Baneasa, aproximativ 100 de oameni isi scuipau bojogii pentru a huidui si fluiera pe orcine ar fi iesit din cladire – Pesedistii veniti la Delegatia Permanenta si-au inceput ziua cu comunistii chinezi si s-au trezit la iesire sub o ploaie de injuraturi si slogane agresive – -Auzi tu, ce sindicat! Asta-i buna, sa pui numele unui sindicat dupa marele patron capitalist Malaxa-, si-a dat cu parerea de la etaj purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz – Sindicalistul Bogdan Hossu a cerut o audienta la Octav Cozmanca, dar presedintele executiv al PSD era prins cu comunistii chinezi – Ulterior, zgomotosii protestatari au fost invitati la APAPS – Vizita comunistilor pe linie de partid a avut ca obiect numai discutii pe teme economice

– – Sunt proiecte in care China e interesata sa participe. Am avut asigurari in acest sens in baza bunelor relatii intre partide-, spune purtatorul de cuvant al PSD – Alte explicatii: -In China nu exista pluripartitism. Prin structurile Partidului Comunist se desfasoara inca actiuni de partid, dar si administrative-. In Romania poate ar trebui sa fie altfel – Sindicalistii n-au rezolvat mai nimic. La APAPS s-a stabilit, dupa mai multe dezbateri, o noua intalnire dupa ce se va face o noua analiza in cazul Republica SA – Dupa negocieri, Bogdan Hossu declara: -Greseala e a primului-ministru. Ar fi plecat aplaudat daca ar fi stat de vorba cu oamenii. Lumea se simte insa desconsiderata, mai ales ca cei de acolo sunt victimele unui sistem pe care guvernul l-a administrat-


-E vreun meci ceva…-, s-a intrebat ironic Florin Georgescu dupa ce a iesit din sedinta Delegatiei Permanente, ca si cum n-ar fi stiut ca afara, in fata sediului PSD din Baneasa, aproximativ 100 de oameni isi scuipau bojocii pentru a huidui si fluiera pe oricine ar fi iesit din cladire. Primii care au primit in figura urletele sindicalistilor de la Republica au fost sepepistii si soferii fiecaruia dintre membrii Delegatiei Permanente. Apoi au urmat -barosanii-, cum ii numea unul dintre protestatari postat in fata unei pancarde pe care scria: -Cerem protectia industriei de tevi!-. Proasta zi si-a ales si -Sindicatul independent Nicolae Malaxa- pentru scandal la PSD. Partidul venea dupa un 0-1 cu Alianta PNL – PD la capitolul mediatizare si isi mai stabilise si o sedinta -rosie- in Delegatie cu reprezentanti ai Partidului Comunist Chinez veniti probabil la Bucuresti sa vada fata umana a social-democratilor romani.

Consideratiuni despre Malaxa


E foarte posibil, totusi, ca Florin Georgescu sa nu fi stiut el prea bine cine si de ce huiduia, pentru ca, si mai debusolata, Rodica Stanoiu a iesit din sala, i-a intrebat -Ce-i?- pe ziaristi si s-a strecurat apoi zgribulita (n.r. – desi soarele batea suficient) in masina.

Pentru consideratiunile docte au ramas de vorba cu ziaristii Bogdan Duvaz si Mircea Geoana. -Auzi tu, ce sindicat. Asta-i buna, sa pui numele unui sindicat dupa marele patron capitalist Malaxa-, zice distrat Duvaz. Lui Geoana i-a placut mult gluma cu fotbalul si-a mai lucrat la ea: -Ce-i asta, Bursaspor… Sursaspor… ha, ha…-. Amandoi rad. Ar trebui sa inceapa conferinta de presa, dar cameramanii se incapataneaza sa ramana afara pentru a-l surprinde pe Nastase sub ploaia de huiduieli. Sindicalistii striga: -V-am votat, ne-ati tradat!-. Geoana si-aduce brusc aminte de SUA si de o carte pe care a citit-o. E vorba despre latura negativa a lui J.F. Kennedy, pusa pe hartie. Acolo, povesteste ministrul de externe, altfel netulburat de huiduielile de afara, autorul povesteste despre vremea in care comunistii il lasasera pe Malaxa sa plece in State cu vreo doua-trei milioane de dolari. Ajuns acolo, cica Malaxa a avut probleme la obtinerea green-card-ului pentru ca lucrase cu germanii nazisti. Dar, relateaza Geoana, a dat spaga unde trebuia si si-a rezolvat problema. Afara distractia continua: -PSD nu uita, asta e opera ta!-. Ati vazut ce comunisti de treaba, cum l-au inteles ei pe Malaxa.

Adrian Nastase iese, arunca o privire inexpresiva multimii, una dojenitoare ziaristilor si pleaca si el ca si ceilalti.

Comunistii de treaba

Si pentru ca veni vorba despre comunisti de treaba, trebuie spus ca la Delegatia Permanenta a PSD au participat, ieri, la invitatia social-democratilor romani, reprezentantii Partidului Comunist Chinez, condusi de ministrul chinez al departamentului international, Wang Jiarui. Comunistii chinezi au intors vizita pe linie de partid colegilor lor de la PSD, care au facut si ei, cu cateva luni in urma, deplasarea la Bejing.

-Sunt proiecte in care China e interesata sa participe. Am avut asigurari in acest sens in baza bunelor relatii intre partide. (…) S-a vorbit concret despre infrastructura rutiera. Despre faptul ca Romania ar putea deveni o tinta turistica prinsa in programul de dezvoltare al Chinei-. Altfel, chestiuni legate exclusiv de atributiile guvernului. De ce comunistii au -tras- la Baneasa, pe linie de partid i-a fost greu sa explice lui Bogdan Duvaz. Afara, sindicalistii continuau sa faca zgomote. Lucru care nu l-a inhibat pe purtatorul de cuvant.

Pentru un partid care se straduieste sa-si smulga din piele tatuajul cu secera si ciocanul, explicatia privind discutiile cu comunistii a fost cu atat mai putin convingatoare: -In China nu exista pluripartitism. Prin structurile Partidului Comunist se desfasoara inca actiuni de partid, dar si administrative. ( n.r. – in Romania ar trebui sa fie altfel ). Reformele chinezesti sunt spectaculoase. Prezenta premierului in China a accentuat sentimentul de prietenie. Sigur, este vorba si despre evolutiile care vor duce la anumite situatii, de ritmul din China, e vorba despre un popor complex (…), poate candva vor fi alte perspective… Ministrii care sunt azi formeaza o grupare de lideri noi…-. Intrebarea era – de ce e nevoie sa discute un partid chestiuni de interes economic puse pe tapet de comunistii chinezi, cand guvernul era cel mai abilitat sa o faca.

Bogdan Hossu: -Nastase a gresit ca n-a vorbit cu oamenii-

Inapoi la protest. Afara si-a facut aparitia sindicalistul Bogdan Hossu. El a incercat sa aiba o discutie cu Octav Cozmanca, insa acesta era prins pana peste cap cu comunistii. Enervat, Hossu era gata sa plece. Dar a fost anuntat, totusi, ca vine un secretar de stat de la APAPS. Si a venit pentru a-i invita pe protestatari la sediu. Bogdan Duvaz a primit in conferinta un biletel cu evolutia la minut a evenimentelor. Hossu & Co. au plecat spre Ovidiu Musetescu, jandarmii au luat gardul de protectie si s-a facut liniste in Baneasa. Dupa cateva ore, discutiile de la APAPS s-au incheiat ca in vremea lui Victor Ciorbea: -S-a stabilit o noua intalnire dupa ce se va realiza o noua analiza-. Bogdan Hossu sustine ca, la Republica, se prefigureaza o inginerie financiara cu mutare de capitaluri dintr-o societate in alta. El ne-a relatat ca patronul, care se angajase sa reporneasca activitatea in octombrie, a sudat usile intreprinderii. Cat despre proteste, Hossu a concluzionat: -Greseala e a primului-ministru. Ar fi plecat aplaudat daca ar fi stat de vorba cu oamenii. Lumea se simte insa desconsiderata, mai ales ca cei de acolo sunt victimele unui sistem pe care guvernul l-a administrat-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.