Democraţii şi-au prezentat ieri propria versiune despre strategia post-aderare. Deşi fac parte din guvernul care a realizat strategia post-aderare pentru perioada 2007-2013, democraţii au muncit la propria lor strategie pe o perioada mult mai lungă, 2007-2020.
Democraţii promit romanilor, în strategia post-aderare, că în 2020 vor avea salarii europene şi că vor ajunge să o ducă la fel de bine ca ceilalţi europeni.
După ce democraţii au muncit mai bine de o lună la propria strategie post-aderare, ieri, preşedintele executiv al PD Adriean Videanu a prezentat documentul în cadrul Colegiului Director.
Videanu a spus că principalul scop al strategiei post-aderare a PD este atingerea standardului de viaţă din UE în anul 2020.
Strategia PD este structurată pe două mari etape. Prima etapă vizează anii 2007-2013, iar cea de-a doua, perioada cuprinsă între 2014 şi 2020.
Liderii PD sunt încrezători şi spun că documentul are potenţialul de a deveni următorul program de guvernare al ţării.
Democraţii cred că în perioada 2007-2008 trebuie continuat programul de guvernare al Alianţei DA, în 2009-2010 decalajele dintre Romania şi celelalte state membre UE ar trebui înlăturate, iar în anii 2011-2013 ar trebui atinsă convergenţa economică cu vechile state membre UE.
Totodată, în strategia post-aderare a democraţilor, anul 2014 ar trebui destinat adoptării monedei unice europene.
În cea de-a doua mare etapă, cuprinsă între anii 2014 şi 2020, romanii ar putea ajunge să trăiască la nivelul celorlalte state europene.
În ceea ce priveşte nivelul de salarizare al romanilor, liderul PD Emil Boc a arătat că -2337 de euro ne despart de UE-, făcând diferenţa dintre salariul mediu autohton – 323 euro – şi media europeană de 2650 de euro.
Chiar dacă salariile romanilor sunt net inferioare remuneraţiilor europene, democraţii sunt optimişti şi laudă în continuare performanţele Puterii.
În final, liderul PD Adriean Videanu a spus că Partidul Democrat este dispus să pună la dispoziţia oricărei instituţii strategia post-aderare a PD.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane