
După ce ieri, Cristiana Anghel și-a dat doctoratul în impostură aproape plângând pentru libertatea de exprimare a presei de la tribuna Senatului, astăzi, nemaisuportându-i proasta creștere, șeful ei de partid, Călin Popescu Tăriceanu a cerut chestorilor s-o dea afară din sală.
Precupeața din Parlamentul României, după cum o numea Radu Tudor pe blogul personal, a cuvântat de la tribuna Senatului despre notificarea trimisă de ANAF, conform legii, Antenelor: „Să pui pumnul în gură presei este inadmisibil. Totuși presa este câinele de pază al democrației indiferent că ne convine sau nu ne convine ceea ce spune și ceea ce face uneori”. Serios? Ce cuvinte frumoase. Doar că în viziunea lui madam Anghel numai jurnaliștii Antenelor au dreptul la libertate de exprimare, celorlalți tocmai precupeața vrea să le pună pumnul în gură și cătușe la mâini, printr-o inițiativă legislativă prin care dorește, conform Codului Penal din 1968, reincriminarea insultei și a calomniei, pedeapsa propusă de ea fiind închisoarea după cum arătam AICI.
Insulta și calomnia au fost incriminate încă din 1968 și în baza lor, oamenii erau bătuți și băgați la închisoare dacă îi criticau pe membrii de partid, pe Ceaușești etc. Acum dacă o să pui pe facebook o declarație a marii senatoare și comentezi, o să te bage iar la pușcărie?
Abia am scăpat de legea papagalului Dragnea care a fost umilit îngrozitor cu legea lui idioată. Nici nu vreau să mă gândesc ce urmează pentru Anghel.
Astăzi însă Cristiana Anghel a depășit orice „așteptări”. În timp ce premierul Cioloș încerca să răspundă cu o nesimțire ce l-a scos din sărite până și pe șeful său de partid, Cristiana Anghel tot vocifera din sală. Premeierul, cu prea mult bun-simț, după gustul meu, a încercat să o oprească: „Îmi dați voie, doamna Anghel, să vă răspund? V-am ascultat cu mare atenție și v-am privit în ochi atunci când ați avut să îmi spuneți ceea ce ați considerat că vreți să îmi spuneți. Vă rog să îmi permiteți să vă răspund și să mă lăsați să îmi asum responsabilitățile pe care le am în calitate de prim-ministru”. Dar ea, a continuat. Tăriceanu care prezida ședința i-a cerut să tacă, amenințând-o că va cere chestorilor să o scoată din sală. Ea tot nu a tăcut și atunci Tăriceanu chiar le-a cerut chestorilor s-o evacueze.
Anghel a ieșit singură dar nu rușinată cum v-ați aștepta. Nu! Ea a declarat că a ieșit ea la o țigară nu că a fost dată afară.
„Nu am fost scoasă din sală, am ieșit eu, m-am enervat și am ieșit pentru că mi se pare aberant să aplauzi trădătorii de neam și țară. Asta facem noi. Vindem țara asta și noi îi aplaudăm pe trădători. Eu am spus că nu este nevoie (să fie evacuată — n.r.), că ies eu la o țigară, asta am zis, și probabil chestorul respectiv trebuie să își merite cele 120 de milioane pe care le ia pe lună”, a declarat presei Cristiana Anghel.
Ea a explicat și de ce a intervenit peste premier: „Dacă bate câmpii și ne minte cu nerușinare. De doi ani de zile Antenele fac hârtii către ei să cumpere. Îi scoți și pe urmă îi pui să cumpere. Ce bătaie de jos e asta? Și nu vorbesc numai de Antene, peste tot aș face așa”. Sigur că da! Cioloș ăsta e un bătător de câmpi bun doar de comisar european și prim-ministru care nu ar putea să fie învățător la Caracal nici dacă ar face greva foamei! Doar suplinitor. Ratatul! Ea, cu greva foamei, a ajuns senatoare!