Președintele Klaus Iohannis a rostit astăzi un discurs cu ocazi Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
‘Domnule Președinte al Knesset-ului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Domnilor miniștri,
Excelențele Voastre doamnelor și domnilor ambasadori, reprezentanți ai Corpului Diplomatic,
Domnule Președinte al Federației Comunităților Evreiești,
Onorați reprezentanți ai asociațiilor pentru victimele Holocaustului,
Domnule Director General al Institutului ‘Elie Wiesel’,
Doamnelor și domnilor,
Astăzi, cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului din România, aduc, în numele statului român și al națiunii mele, un pios omagiu tuturor victimelor acestei mari tragedii a secolului XX. Cu inima strânsă, dar cu mintea eliberată de prejudecățile unui trecut întunecat, îi amintim și îi omagiem pe toți cei care au căzut victime politicilor xenofobe, rasiste, antisemite și discriminatorii și îi onorăm pe supraviețuitori.
Pășesc astăzi pe pietrele acestui impresionant Memorial pentru prima dată ca Președinte și sper ca viitorii șefi ai statului român să revină aici pentru a aminti tuturor că Holocaustul este unic și nu poate fi uitat.
Acest loc nu a fost ales întâmplător, ci în inima Bucureștiului și în preajma unei instituții publice. Menirea sa este tocmai de a sublinia faptul că drama evreilor și romilor s-a produs în mijlocul societății și de a accentua responsabilitatea statului român în acțiunile inumane săvârșite, pe criterii etnice și de rasă, în anii celui de-al doilea Război Mondial. În timpul comunismului, românilor li s-a ascuns însă această parte a istoriei recente. Ororile erau doar ale inamicilor, iar responsabilitatea cădea aproape întotdeauna în sarcina acestora. Am fost așadar obligați să învățăm o istorie nesinceră, nu să descoperim și să cunoaștem adevărul cu toate fațetele sale.
În ultimul deceniu însă, România a ales să înfrunte irevocabil, cu luciditate și responsabilitate acest trecut dureros, să și-l asume, să îl discute și să îl înțeleagă. Este, cred, o formă de înțelepciune și de tărie, nu de slăbiciune.
România este astăzi o țară care a făcut progrese foarte importante în domeniul recunoașterii și asumării Holocaustului. În consecință, avem pe lângă acest memorial și ziua legală comemorativă, cursuri consacrate, un manual dedicat pentru liceu, un institut specializat, iar documentele de arhivă privind genocidul evreiesc sunt la dispoziția tuturor celor interesați.
A fost un proces dificil, dar am arătat că ne-am însușit întru totul lecția trecutului. Am ales să fim vigilenți, să prevenim și să combatem orice formă incipientă de ură, discriminare și insultare a memoriei victimelor prin negarea sau minimalizarea genocidului evreiesc. Am ales cu responsabilitate să apărăm zi de zi libertățile civile, prin lege și prin apelul la justiție, nu doar prin carte. De aceea, vă pot asigura astăzi că în România nu mai sunt posibile asemenea fapte precum cele petrecute în acei ani tulburi.
Doamnelor și domnilor,
Pentru noi, Transnistria din vremea războiului este imaginea unui pământ îndepărtat, în care copii și bătrâni, femei și bărbați nevinovați au fost deportați și obligați să trăiască în ghetouri și lagăre.
Înghețați pe câmpurile sterile, chinuiți de foame, epuizați de boli, hăituiți și persecutați ori secerați de gloanțe, zeci de mii de oameni au pierit aici, între 1941 și 1944, pentru unica vină de a fi fost evrei sau romi.
La mai bine de șapte decenii de la acele vremuri tragice, suferința supraviețuitorilor nu se poate șterge, durerea nu se poate stinge, iar ceea ce au pierdut nu poate fi vreodată recuperat. Putem să facem însă altceva: să nu lăsăm memoria lor să dispară și să construim o lume mai bună, în care libertatea și demnitatea ființei umane sunt apărate și garantate fără rezerve.
Acum, când mii de refugiați bat la porțile continentului nostru, tentațiile populismului și rasismului riscă să renască. Împreună cu statele Europei, avem datoria de a le respinge. Sunt convins că putem să depășim împreună această situație complicată și să facem față cu bine.
Doamnelor și domnilor,
Am spus încă de la început că unul dintre obiectivele mandatului meu în privința memoriei națiunii este să apăr amintirea victimelor Holocaustului.
Sunt conștient că este un demers complex și de durată, dar sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară. Orice forme de intoleranță, rasism, ură și discriminare reprezintă amenințări la adresa democrației.
De aceea voi continua să apăr acele modele și acțiuni din societate care contribuie la promovarea responsabilității și toleranței, non-discriminării și respectului pentru demnitatea ființei umane. Cred cu tărie că acțiunea de asumare a trecutului trebuie transformată în politică publică și sprijin pe deplin înființarea unui Muzeu al Evreilor și al Holocaustului la București.
Am anunțat recent lansarea unei largi consultări asupra educației și, în viitor, subliniez aici, aceasta va fi una din temele majore de dezbatere publică pe care le voi susține.
Și în acest caz, al memoriei Holocaustului, educația are un rol fundamental pentru însușirea valorilor democratice. S-au făcut eforturi instituționale majore, dar există încă tineri care nu au nici un fel de cunoștințe despre Holocaust, despre ororile și erorile acelor ani, iar acest lucru trebuie îndreptat.
Generațiile noi au datoria să înțeleagă și să recunoască tragedia Holocaustului și să acționeze cu demnitate în fața istoriei pentru ca asemenea atrocități să nu se mai repete niciodată.
În final, îmi exprim întreaga apreciere pentru activitatea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’, care anul acesta împlinește zece ani de existență.
După cum spuneam, România a făcut pași importanți în privința asumării și memorializării Holocaustului, iar faptul că reprezentanții atâtor autorități și organizații sunt împreună este un semn că solidaritatea în această direcție este una puternică și durabilă.
Fie ca amintirea victimelor să rămână veșnică în inimile noastre!
Vă mulțumesc!’
