„Îmi dau seama că mă pricep din ce în ce mai puțin la politică, în ultima perioadă. Cred că mă las de tot de politică. Eu văd altfel lucrurile în viața politică. Din păcate suntem puțini care le vedem în această manieră și dacă tot nu ne pricepem înseamnă că trebuie să ne apucăm de altceva, nu? Nu știu de ce! Eu sunt primar general și până în ultima zi îmi voi face datoria”, a declarat Gabriela Firea.
Întrebată de o jurnalistă dacă se va retrage după finalul mandatului de primar general, Gabriela Firea a spus: „Nu pot să spun acest lucru. Am spus doar că mi-am dat seama că la cum se face politică în ziua de azi în România îmi dau seama că nu mă pricep la politică și voi face cât mai puțină politică în perioada următoare și mă voi ocupa de administrație, de oameni, de rezolvarea problemelor bucureștenilor. Și am mai învățat un lucru în ultima perioadă, și cred că trebuie să-l știe orice politician: noi avem doar obligații și nici un drept.”
Gabriela Firea şi-a dat recent demisia din funcţia de preşedinte interimar al PSD București și din funcţia de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, după ce în Partidul Social Democrat l-a atacat pe Liviu Dragnea dar nu a reușit să coaguleze în jurul ei o grupare suficient de mare pentru a-l da jos pe președintele PSD.
Romania a ajuns bataia de joc a Europei.Si asa va ramane atata timp cat clasa üoliica va fi impanzita cu analfabetisi semiprostituate,ori babe care trebue duse ka camine de batrani…