Președintele PSD Liviu Dragnea (condamnat la închisoare) a criticat joi, activitatea unor miniștri (care n-au avut în viața lor vreun dosar penal) din cabinetul condus de Dacian Cioloș:
„Încă nutresc speranța că nu sunt eu vinovat pentru neperformanța guvernului Cioloș. Ca să dăm jos guvernul Cioloș trebuie să ajungem la domnul Iohannis. În care sincer nu am încredere că va nominaliza o persoană responsabilă, din partea PSD de exemplu, care să conducă guvernul și atunci există riscul să ne trezim cu un guvern tehnocrat doi, care sigur că nu va mai fi votat în Parlament, dar am putea risca să ajungem iar într-o instabilitate permanentă în acest an. Asta nu înseamnă că această variantă este exclusă”, a spus Liviu Dragnea, fiind întrebat de presă dacă PSD intenționează să „dea jos” actualul guvern în condițiile în care controlează majoritatea parlamentară.
„Pe de altă parte, o să vedem și cum funcționează majoritatea. Avem câteva ocazii în perioada imediat următoare. Este vorba și de votul pentru revocarea președintelui Camerei și de votul pentru judecătorii de la CCR, după campania electorală o să ne gândim serios”, a completat Dragnea, care a criticat în conferința de presă activitatea din ultima perioadă de la Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii.
Așa se întâmplă în România: politicienii tupeiști (Dragnea) când întâlnesc unul cu tupeu mai mare (Zgonea) încep să atace pe cei cu bun-simț (Cioloș). Așa făceau și Iliescu și Năstase pe vremuri, așa fac și Ponta și Dragnea acum.