Guvernul nu este de acord cu mutarea alegerilor prezidențiale la o dată ulterioară, așa cum a cerut liderul PNL, Klaus Iohannis. Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat luni că scrisoarea lui Iohannis este neserioasă. „Încercăm să vedem care sunt motivațiile adevărate, pentru că, pe fond, este o scrisoare neserioasă. (…) Nouă ni se pare o cerere neserioasă pentru că este o hotărâre de guvern care se încadrează în prevederile legale, iar acestea spun că alegerile se pot organiza nu mai devreme de luna precedentă lunii în care se încheie mandatul președintelui. Nu văd de ce a cerut efectiv și nu avem de gând să modificăm, pentru că sunt aceleași condiții pentru oricare dintre candidații la prezidențiale”, a spus Dragnea, înainte de o întâlnire cu liderii de organizații județene ale PSD. Potrivit lui Dragnea, datele de 2 și, respectiv, 16 noiembrie ar fi cele mai bune pentru a-i chema pe români la urne, iar alegerile vor fi organizate în mod corect.
„Dacă facem alegerile în 2 și 16 noiembrie, după părerea domnului Iohannis, se pot frauda și dacă le facem în decembrie nu se pot frauda? Nu. Alegerile vor fi organizate în mod corect, așa cum au fost organizate și celelalte alegeri în acești doi ani. În ceea ce privește data alegerilor, eu cred că și pentru cetățeni este mai bine. Nu cred că este corect, onest din partea Guvernului să oblige românii să meargă prin nămeți la alegeri. Când să vină la alegeri? De Crăciun? Eu cred că 2 și 16 noiembrie sunt două date foarte bune, cu șanse egale pentru toți candidații. Domnul Iohannis ar trebui să se pregătească pentru campania sa și să spună românilor ce vrea să facă”, a spus liderul PSD. Liderul PNL, Klaus Iohannis, a transmis, săptămâna trecută, Guvernului o scrisoare prin care solicită modificarea datei la care vor fi organizate alegerile prezidențiale.