S-a scris de multe ori în presa despre traseul de succes al unei tinere jurnaliste dispusă la orice fel de „sacrificii” pentru a-și clădi o carieră de succes. În memoriile sale, adunate sub titlu „Între linii”, graficianul Eugen Mihăescu, fost consilier la Cotroceniul lui Iliescu, surprinde generos pe parcursul câtorva pagini, ascensiunea fulminantă a unei ziariste. Una plecată de la „Cronica Română” a lui Horia Alexandrescu și ajunsă în prezent pe culmile Parlamentului European, acolo unde gestionează probleme de politică externă, în special cele pe relația Washington-Bruxelles.
Culmea, din capitala Americii începe și povestea lui Mihăescu care povestește că a întâlnit-o pe Corina Crețu în delegația care îl însoțea Iliescu într-o vizită la Muzeul Holocaustului. Mihăescu se afla în compania scriitorului Dinu Săraru și a lui jurnalistului Adrian Riza. De aceștia s-a apropiat o tânără care i-a fost prezentată dreptul jurnalista Corina Crețu de la „Cronica Română” care s-a lăudat la aceștia că are un interviu cu președintele de atunci al SUA, Bill Clinton. Sceptic la început, Mihăescu s-a convins într-adevărat că jurnalista a reușit să smulgă o declarație de la Bill Clinton, chiar dacă nu era un interviu în toată regulă. Acesta povestește că Bill Clinton ar fi spus că democrația din România se află pe mâini bune, cu referire la Iliescu. Mihăescu a realizat imediat că o astfel de declarație este garanția că SUA legitima puterea de la București, fapt ce putea fi exploatat în presa națională. Imediat după ce a ascultat înregistrarea de pe reportofon, Mihăescu a dus-o pe Corina Crețu direct la Iliescu, care a fost extrem de entuziasmat. Acesta a făcut instantaneu ca declarațiile lui Clinton să ajungă direct la postul public de radio pentru a fi răspândite în eter. Inițial Corina Crețu, povestește fostul consilier al lui Iliescu, a început să tremure la auzul că Ilici vrea să-i fure munca, aceasta fiind ulterior liniștită în schimbul unei vorbe bune pe care Iliescu o va pune la Horia Alexandrescu. Autorul cărții o descrie pe Corina Crețu ca fiind o tânără „înaltă și nu prea slabă, cu pulpele pietroase dezgolite de fusta prea scurtă și tricoul subțire”, prin care „se puteau ghici sânii fără sutien”. Acesta mai spune că privirea „ușor sașie și asimetrică, dar impertinentă, parcă te deschidea la prohab”. Mihăescu oftează dezamăgit după această descrie amănunțită spunând că fosta ziaristă nu „mai amintește de fata de cartier băgăcioasă, lipicioasă ca o gume de mestecat, care ți se lipește de deget, o scuturi și ți se lipește de toată mâna”. Timpul și funcțiile ar fi metamorfozat-o pe tânăra Corina într-o „tanti cu mărgele” care și-a „pierdut tot hazul”. „Atunci când am cunoscut-o, era un măr domnesc. E drept că înauntru era un vierme…”, concluzionează Mihăescu.
Sub pulpana Cotrocenilor
Fostul consilier prezidențial povestește că la scurt timpul după episodul Washington, culmea, a întâlnit-o pe stradă pe jurnalistă care avea o „față lungă” și o atitudine „jigărită”. Ea i-ar fi explicat rapid motivul durerii sale, fapt ce l-a determinat pe Mihăescu să o ia de mânuță plin de remușcări și să o ducă la „bătrânul edecar” la Cotroceni. Asta nu înainte de a trece pe la el pe acasă pentru a lăsa niște pungi pline de cumpărături de la „Unic”. Apoi, amândoi au sărit într-un taxi și au demarat în trombă către dealurile Cotrocenilor. Odată ajunși, Mihăescu nu omite a se da în spectacol vizavi de intrarea pe care o avea atunci la Iliescu, căruia i-a spus pe un ton aproape imperativ că este imperios ca tânăra care-l deservise la Washington să primească o sinecură la Cotroceni, deoarece din cauza acestuia rămăsese fără job fiind dată afară de Horia Alexandrescu. „Așa a ajuns Corina Crețu funcționară la Cotroceni”, își amintește autorul. Mihăescu povestește că, încet-încet, Corina a început să se călească înfruntând cu brio urzelile camarilei iliesciene. Împărțind serviciu, dar și patul cu unii dintre colegii săi, superior ierarhic, ce roiau pe lângă Ilici, aceasta a reușit să aibă o ascensiune rapidă, spune Mihăescu. „Azi se auzea că e cu Oprescu (primarul Capitalei -n.red.) și, de fapt era cu Fulga (fostul șef al SIE -n.red.) și tot așa. Corina și-a construit cariera cocoțându-se pe umerii bărbaților prin patul cărora a trecut”, depănează Mihăescu. El mai spune și că naturalețea de care dădea dovadă Corina Crețu în arivismul plin de nuanțe erotice ar fi reușit să adoarmă chiar și vigilența doamnei Nina (soția lui Iliescu – n.red.) care ar fi primit-o chiar și în casa lor. Aceste detalii atât de suculente despre doamna europarlamentar Corina Crețu sunt explicate câteva rânduri mai încolo când autorul se întreabă retoric „de ce a trebuit să inventeze că la originea ascensiunii sale politice se află prietenia dintre taică-su și Iliescu?”. Un gând frust al lui Mihăescu care după atâția ani se simte ca profesorul părăsit de studentul său favorit. Legat de același subiect, Ilici este descris ca un fustangiu care când vine vorba de femei „dă dracului toate principiile!”. Cu o frază aproape balzaciană în care este descrisă dragostea unui bărbat mai în vârstă față de o femeie mai tânără, Mihăescu se destăinuie la rândul său în legătura cu sentimentele sale față de Corina: „Eu, unul i-aș fi luat oricum apărarea Corinei în fața „dinozaurilor” și securiștilor de la președinție”. Așa își încheie autorul scurta povestioară despre juna pesedistă care în prezent nu pierde nicio ocazie să ofere sfaturi de etică morală și politică.
Nicolae Bucur
