Numit de două luni în funcția de Ministru delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, fiul fostului securist ce a înspăimântat județul Vrancea înainte de 1989, Angel Tîlvăr nu încetează să ne uimească. Contestat de presă la numirea sa în funcție pentru că e fiul unui fost securist, Tîlvăr s-a dezis rapid de tatăl său, securistul care i-a asigurat spatele până în 1989, (când Gelu Tâlvăr era mare boem după cum îl descrie jurnalistul Florin Budescu) și probabil și după: „a fost un instrument profund dăunător, care a deservit un regim politic toxic, antidemocratic.” a declarat domn’ ministru unui ziar din diaspora.
Au trecut două luni de la instalarea în funcție a lui Tîlvăr și am vrut să vedem ce a făcut el în această perioadă pentru românii ce trăiesc în străinătate care au fost umiliți la cele două tururi de scrutin pentru alegerea președintelui României și de ce a fost nevoie să se dezică de tăticul acest „specialist” în problemele diasporei.
Conform site-ului oficial al MAE, Tîlvăr a avut în două luni, trei întrevederi:
Prima, cu Liga Studenților Români din Străinătate în cadrul căreia Tîlvăr a precizat că „Guvernul României se preocupă să creeze oportunități pentru ca și tinerii cu studii aprofundate și cu o experiență acumulată într-un cadru academic internațional să se poată reîntoarce în țară și să contribuie la dezvoltarea acesteia. Demnitarul român a reconfirmat disponibilitatea entităților pe care le coordonează pentru dezvoltarea unei comunicări biunivoce, care să contribuie la realizarea unor proiecte cu amplu impact în comunitățile de tineri aflați în afara granițelor, dar și pentru promovarea imaginii României.” Menționăm că nu înțelegem la ce comunicare biunivocă se referă ministrul, având în vedere că biunivoc înseamnă „care are corespondență unică în ambele sensuri”. Așadar înlocuind, obținem că ministrul vrea să dezvolte comunicarea care are corespondență unică în ambele sensuri. Cum era: „E ușor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune/ Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune.”
A doua întrevedere a avut-o cu Patriarhul Daniel în cadrul căreia „s-a convenit asupra continuării cooperării instituționale pentru consolidarea identității spirituale a românilor de pretutindeni”. Adică deși când PSD-ul a înceract să-și facă într-o biserică din Paris pupila lui Liviu Dragnea, deputata cătătlina Ștefănescu a fost huiduită, ei vor continua să amestece afacerile cu spiritualitatea. Nimic surprinzător.
A treia și cea mai răsunătoare întrevedere a copilului de securist a fost cea din 13 februarie: ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr a avut o importantă întrevedere cu secretatul de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Codrin Scutaru. În urma întrevederii s-a emis un comunicat prin care s-a anunțat că s-au discutat „subiecte importante” cum ar fi
-modul de transpunere a unei directive europene (evident că un profesor de engleză-Tîlvăr- și un sociolog-Scutaru- nu au competențe în domeniul transpunerii directivelor europene, ci aparatul tehnic din subordine, mai ales că termenul de transpunere e 21.05.2016)
– precum şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate (legea a trecut de Senat și urmează votul în Camera Deputaților, membrii Guvernului nemaiputând interveni)
Și ca să ne liniștească cei doi oficiali români „au agreat asupra elaborării, în perioada care urmează, a unui protocol de colaborare între Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP – MAE) şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.”
În comunicatul transmis nu s-a precizat dacă s-a dus Scutaru la Tîlvăr la birou sau invers. Asta ar fi putut chiar să fie interesantă ca știre. Ministerul Muncii nu a considerat important să comunice importanta „întrevedere”. Vă închipuiți cum râd de Tîlvăr angajații MAE care concep și transmit comunicatele acestui penibil ajuns ministru, având în vedere că aceiași angajați se ocupă și de comunicarea ministrului Bogdan Aurescu? Comunicatorii MAE fac două feluri de comunicate: cele ale lui Aurescu în urma întâlnirilor cu crema diplomației mondiale și din care trebuie să elimine din motive de securitate multe din subiectele abordate și cele ale lui Tîlvăr care inventează întâlniri ca să pară că face și el ceva. Să fie și el ministru. Că merită!
Cu siguranță Victor Ponta nu-și mai amintește ce spunea Marin Preda în „Delirul”: „cine își trădează așa de repede părinții, trădează mai departe”. Oare crede premierul că Gelu Tîlvăr și-a trădat repede tatăl, la nicio lună de la înscăunarea în funcția de ministru?