Integrarea europeana, eliminarea imunitatii fostilor demnitari, transparenta institutionala si -umanizarea- sistemului judiciar sunt principalele tinte ale noului ministru al justitiei, Monica Macovei. Pe durata mandatului sau, ministrul justitiei isi propune sa ramana independent politic, si sa puna in aplicare reformele pe care le-a cerut pe vremea cand se afla -de cealalta parte a baricadei, ca reprezentat al societatii civile-.
In mod concret, Monica Macovei isi propune sa modifice legile existente astfel incat imunitatiile fostilor demnitari sa fie eliminate. Potrivit noului ministru al justitiei, eliminarea imunitatii fostilor demnitari reprezinta o cerere a Comisiei Europene, care a mai solicitat si modificarea legii privind declaratiile de avere si interese ale demnitarilor. -Comisia Europeana are aceste doua cerinte: eliminarea imunitatii fostilor demnitari si legile privind averile si interesele demnitarilor, considerand ca nu asigura un control perfect al conflictelor de interese si al averii acestora-, a spus Macovei.
De asemenea, Monica Macovei isi propune sa modifice Codul penal, astfel incat sa fie eliminata infractiunea de calomnie, precum si prevederile care restrictioneaza dreptul ziaristilor de a fotografia sau filma proprietatile demnitarilor. In acelasi timp, in perioada urmatoare, va fi analizata situatia Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie din cadrul Ministerului Justitiei, astfel incat sa se stabileasca in mod clar care este rolul acestei institutii. -Vom face o analiza a competentelor si activitatii acestei structuri, in urma careia vom lua o decizie cu privire la existenta acestei directii. Daca se va stabili ca trebuie sa ramana, vom stabili clar competentele, dar trebuie sa tinem cont ca in ultimul raport al Comisiei Europene, din octombrie 2004, se ridica problema existentei acestui serviciu, in sensul ca nu s-a inteles care este rolul si rostul ca Ministerul Justitiei sa aiba in subordine un serviciu secret-, declara Monica Macovei. Si activitatea PNA va fi atent cercetata, pana la sfarsitul lunii martie trebuind redactat un studiu. -Ne-am angajat sa facem acest studiu si sa vedem la ce concluzii se ajunge. Ca reprezentat al societatii civile am criticat infiintarea acestei structuri, dar acum, dat fiind ca exista, ca s-au investit timp si bani si ca, in primul rand, va trebui sa aratam rezultate concrete in lupta impotriva coruptiei, nu cred ca se impun schimbari. M-am intalnit si cu procurorul general, Ilie Botos, si cu seful PNA, Ioan Amarie, iar mesajul meu a fost clar. Nu intentionez sa ma amestec in nici un fel. Nici nu doresc sa-mi prezinte rapoarte, ci doar sa finalizeze dosarele pe care le au si sa cerceteze coruptia la nivel inalt-.