Programul CNSAS a fost ieri prelungit din cauza cererilor pesedistului Adrian Nastase si a liberalei Mona Musca de a-si vedea dosarele. Daca despre Nastase membrii Colegiului anuntasera deja ca are doua dosare de urmarire, pe reprezentanta PNL speculatiile aparute in presa o dadeau vinovata de politie politica.
Fostul premier, care a dezvaluit ca numele lui de cod era -Adi-, s-a declarat -socat- la iesirea din sediul institutiei, imediat dupa ce a facut cunostinta cu cele doua dosare ale sale de urmarit. -In esenta, este vorba de o serie de masuri care cu adevarat m-au socat. Am avut impresia ca eram unul dintre cei mai mari dusmani ai poporului-, a spus pesedistul. Acesta a precizat ca unul dintre dosare are in jur de sapte pagini, in care sunt enumerare propuneri de luat in lucru, in timp ce al doilea dosar mai stufos – o suta de pagini – contine transcrieri ale unor convorbiri telefonice. -Planul de actiune a cuprins, in afara de transcrierea convorbirilor, perchezitii secrete la mine acasa si la serviciu, filaj permanent si urmarirea deplasarilor din teritoriu-, a adaugat Nastase. Acesta a precizat ca nu are nimic impotriva sa faca publice dosarele, dar ca se va gandi la acest lucru, pentru ca unele dintre documente contin informatii despre ambasadele sau institutiile straine cu care avea contacte. Intrebat daca a oferit informatii Securitatii, Adrian Nastase a negat cu vehementa. -Ei au colaborat cu mine. Nu am dat declaratii la Securitate-, a incheiat social-democratul.
La fel de vehementa in declaratii a fost si Mona Musca. Aceasta s-a declarat indignata de speculatiile aparute in presa. -Nu am facut nici macar o secunda politie politica in viata mea-, a spus liberala, sustinand ca numele de cod -Eva- despre care se speculeaza ca i-a apartinut nu o duce cu gandul -decat la Adam-. Intrebata cine crede ca este in spatele acestui scandal, Musca a incercat sa gaseasca justificari. -Daca stai intr-un apartament de trei camere si nu faci parte dintr-o gasca, esti incomod. (…) Dar teama imi e ca vom avea vinovati fara vina-, a spus preventiv liberala. In plus, aceasta a afirmat ca nu are nimic de ascuns si ca in cursul zilei de astazi va face publice informatiile -de interes public- din dosar.