Home Politic „Extraordinarul” s-a produs: Geoană a fost exclus din PSD

„Extraordinarul” s-a produs: Geoană a fost exclus din PSD

DISTRIBUIŢI

Rezultatele Comitetului Executiv al PSD în care principalul punct pe ordinea de zi era reprezentat de supunerea la vot a propunerii de excludere a lui Mircea Geoană din partid, erau cunoscute încă înainte de începerea reuniunii. Soarta lui Geoană era pecetluită după ce s-a aflat, bineînțeles pe surse, că  38 de reprezentanți de filiale PSD au venit cu mandat de a susține excluderea fostului președinte al partidului.  Probabil de aceea președintele Senatului Mircea Geoană a refuzat să iasă din CExN la momentul deliberării, el solicitând vot deschis și spunând că dorește să se uite în ochii prietenilor săi, după cum au precizat, surse din partid.
Aceleași surse au declarat că printre cei care  s-au opus propunerii de excludere a lui Geoană  din partid, cei mai vehemenți împotriva excluderii fostului președinte PSD din partid s-au numărat Oana Mizil, Dan Marian Vanghelie și Adrian Popescu.
Pe lângă cei trei, care sunt președinții PSD Călărași, PSD București, respectiv PSD Giurgiu, și președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, și președintele PSD Brăila, Bunea Stancu, au formulat rezerve față de excluderea lui Geoană, însă în mod mai temperat și fără a formula argumente în favoarea fostului președinte PSD.
Printre susținătorii lui Geoană s-au aflat și Ion Prioteasa, președinte CJ Dolj, și Constantin Boșcodeală, primar al municipiului Buzău.

Ca de la șmecher la șmecher

Surse din CExN au declarat că după ce Marian Vanghelie a acuzat modul în care este tratat Mircea Geoană, președintele Victor Ponta i-a răspuns: "Dacă propui să facem Congres, acum supun la vot. (…) Marian, hai să fim serioși, nu mă lua cu șmecherii, că eu sunt de la Gara de Nord, nu din Sectorul 5", i-a spus Ponta lui Vanghelie.
Sursele menționate au arătat că Vanghelie a ezitat să facă o propunere concretă privind convocarea unui congres extraordinar, afirmând că ar fi utilă organizarea doar a unui Consiliu Național.
 Geoană le-a  reproșat lui Iliescu și Năstase că îl "girează" pe Ponta
De asemenea, surse din Comitetul Executiv Național al PSD au declarat că Mircea Geoană le-a reproșat, în timpul ședinței, lui Ion Iliescu și lui Adrian Năstase că îl "girează" pe Victor Ponta în tentativa acestuia de a-l exclude din partid.
"Adrian, acum văd că îl girezi pe Victor, dar la Congres (din 2010 – n.r.) ți-a fost frică să te bagi cu Ponta", i-a spus Geoană lui Năstase, potrivit surselor menționate.

Mihaela Dobrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.