Pe Doina Pană nu o dau afară din casă nici abilitatea de comunicare și nici carisma. Unul dintre inițiatorii modificării Codului Silvic, Fă Doina a afirmat marți că acest proiect este foarte bun sub foarte multe aspecte. Asta înseamnă că nu este foarte bun sub toate aspectele sau că fă Doina nu știe să se exprime.
„În proiectul de Cod Silvic există un articol care spune că orice agent economic să nu poată participa la licitație dacă nu demonstrează că a prelucrat superior cel puțin 40% din masa lemnoasă pe care a prelucrat-o anul anterior. Codul este foarte bun, sub foarte multe aspecte, inclusiv ca să crească prețul lemnului aici în România și să vindem mobilă. De aceea este și preempțiunea pentru producătorii de mobilă, pe care la fel a contestat-o dl președinte”, a declarat Doina Pană, la Parlament.
Ea a spus că „nu trebuie să vedem pădurea ca orice marfă, nu înseamnă carne, fructe, ci așa cum a fost definită prin strategia europeană pădurea are rol economic, ecologic și social”.
Doina Pană a vorbit și despre propunerea PNL privind eliminarea articolului referitor la pragul de 30% pentru exploatările forestiere, arătând că liberalii și-au manifestat solidaritatea cu președintele Klaus Iohannis. „Acest Cod de un an de zile se dezbate, nu trebuia să reexaminăm un text pe care nu l-am văzut, el a fost dezbătut și răzbătut. Nu văd decât ca o solidaritate pentru revendicarea dl președinte Iohannis, deja societatea civilă, toată România este de acord că este un prag important și demonstrat prin articolele din Constituție că este credibil și benefic”, a arătat deputatul PSD.
Ea a subliniat că amenajament forestier nu se poate face decât pentru suprafețe de minim 100 de ha și a arătat că 500.000 de ha sunt proprietăți disparate, context în care micii proprietari au putut beneficia de propriul lemn ilegal cu rândul.
Pană a susținut că în Uniunea Europeană sub 10 ha nu există amenajamente.
„Cu articolul cu care noi am venit de fapt punem în legalitate, noi împiedicăm defrișarea ilegală care a fost până acum și acest articol spune că, dacă faci un contract de administrare pe minim 10 ani cu un ocol silvic, (…) tu să ai dreptul la 3 metri cubi de lemn pe an”, a spus deputatul PSD, susținând că astfel pădurea ar fi păzită și nu ar mai fi furată.
De asemenea, Doina Pană a precizat că prevederi referitoare la statutul personalului silvic nu au ce căuta în Codul Silvic.
Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților au respins marți cererea de reexaminare a președintelui Iohannis cu privire la Codul Silvic.