„Sper din tot sufletul și nu e doar o speranță și am argumente să cred că este ultima vară în care în București nu se va mai putea circula civilizat. Din cele 1.000 de autobuze doar jumătate au aer condiționat. Noi suntem în plină procedură de licitație pentru achiziționare de autobuze și tramvaie noi dotate cu aer condiționat”, declara anul trecut Firea în cadrul comandamentului de combatere a efectelor caniculei.
Desigur că totul nu a fost decât o nouă minciună de-a țoapei, vara a venit și situația e identică. Nicușor Dan explică situația:
„Dacă vă întrebați zilele acestea de ce se circulă în condiții inumane în mijloacele de transport în comun din Capitală, în care temperaturile ating valori insuportabile, răspunsul e simplu: incompetența care domnește în Primăria Generală.
În șase luni, RATB, instituție aflată în subordinea Primăriei, a anulat patru licitații destinate achiziționării aparatelor de aer condiționat, în valoare de peste 30 de milioane de euro. Sutele de aparate de aer condiționat ce urmau să fie instalate în autobuze, tramvaie și troleibuze, ar fi asigurat condiții ceva mai decente bucureștenilor care folosesc mijloacele de transport în comun.
Din păcate, conform datelor oficiale de pe SEAP, RATB a eșuat constant în încercarea de a cumpăra prin licitație deschisă aparate de aer condiționat.
Prima încercare a fost în octombrie 2017, când RATB a vrut să cumpere sisteme de climatizare pentru 246 de tramvaie, cu peste 16 milioane de euro. Încercarea a eșuat și licitația a fost anulată la începutul lunii decembrie 2017. Tot în aceeași perioadă, s-a încercat achiziționarea a alte 13 sisteme de aer condiționat, tot pentru tramvaie, în valoare de peste 800 000 de euro. Eșec total și aici, licitație anulată.
Peste câteva luni, în aprilie 2018, cei de la RATB și-au dat probabil seama că vine vara, vin căldurile și aer condiționat în mijloacele de transport în comun tot nu există. Așa că pe 13 aprilie, zi cu ghinion se pare, au dat drumul la două licitații pentru a cumpăra aere condiționate pentru tramvaie. Prima licitație , în valoare de peste 39 milioane de lei, viza achiziționarea a 126 de sisteme de climatizare, iar a doua, în valoare de peste 22,5 milioane de lei , viza modernizarea a cinci loturi de tramvaie.
Și aceste încercări s-au soldat cu eșec, ambele licitații fiind anulate în luna mai 2018.
În urma acestui șir de eșecuri, consider că Primarul General Gabriela Firea are datoria să iasă public și să le explice bucureștenilor de ce instituția pe care o conduce și cele aflate în subordinea sa nu au fost în stare să achiziționeze sisteme de are condiționat în mijloacele de transport în comun, deși bani există.
Incompetența trebuie sancționată, deoarece bucureștenii s-au săturat de explicații inutile, care nu demonstrează altceva decât neputința actualei administrații a Capitalei de a asigura condiții decente de trai într-un oraș cu pretenții europene.
Patru licitații anulate în șase luni arată incapacitatea aparatului administrativ al Primăriei de a rezolva problemele curente ale cetățenilor.
Pe bucureșteni îi așteaptă o vară fierbinte, fără autobuze noi și fără aer condiționat în mijloacele de transport în comun. E bine că Primăria le-a pregătit deja niște festivaluri, că poate așa mai uită oamenii că trăiesc într-un oraș în care domnește incompetența la nivelul administrației locale.”, a explicat Nicușor Dan, Deputat de București.
Asa se castiga alegerile si banii. Prostindu-i pe fraieri.