Președintele comisiei pentru legile Justiției, Florin Iordache, a declarat la Antena 3 că modificările Codului penal care vizează abuzul în serviciu vor fi dezbătute și votate cu celeritate, precizând că dacă există prejudiciu pe această infracțiune, asta nu înseamnă că trebuie să existe și un dosar penal.
„Vrem să închidem odată această definiţie a abuzului în serviciu pentru că prea s-au întâmplat aceste abuzuri în ultima perioadă şi acestea nouă ne-au dat de gândit. Vom discuta, înţeleg că există o propunere din partea Ministerului Justiţiei cu un prag minimal (n.r. 1900 de lei), dar, repet, e foarte important să nu mai existe abuzuri. Dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal. Se va merge în civil, se recuperează banii şi gata”, a afirmat deputatul PSD, Florin Iordache, în cadrul unei emisiuni difuzate, duminică, de Antena 3.
În ultima ședința a Comisiei de specialitate, cea de joi, parlamentarii au amânat dezbaterea și votul asupra amendamentele legate de infracțiunea de abuz în serviciu. Următoarea întâlnire a membrilor forului de specialitate va avea loc luni, la Parlament, începând cu ora 10.30.
Prevederile actuale ale Codului penal referitoare la abuzul în serviciu sunt: „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.