Home Politic Fost condamnat pentru corupție, primarul din Rm. Vâlcea se răzbună pe Liiceanu...

Fost condamnat pentru corupție, primarul din Rm. Vâlcea se răzbună pe Liiceanu pentru participarea acestuia la Bruxelles

DISTRIBUIŢI

Mircea Gutău, primarul din Rm. Vâlcea tocmai își pune bazele unui nou dosar penal pentru abuz în serviciu, anunțând prostește că îl va pedepsi pe filozoful Gabriel Liiceanu pentru prestația sa de la Bruxelles, mărindu-i chiria librăriei Editurii Humanitas. Această atitudine îi aduce starea de recidivă primarului oltean.
Mai exact, edilul s-a considerat jignit de afirmaţiile filozofului şi l-a informat prin intermediul unei conferinţe de presă că îl va lăsa fără spaţiul în care funcţionează librăria Humanitas – Virgil Ierunca, din strada Calea lui Traian, nr. 147. ”Nu ştiu cum ajung toţi ăştia pe acolo (Parlamentul European – n.r.). Se duc şi fac România de râs. Drept urmare, am decis să-i retrag domnului Liiceanu dreptul de a mai ocupa spaţiul cu titlul gratuit şi vom acţiona conform legii”, a declarat primarul Gutău, citat de publicaţia locală Info Puls. Primarul a anuţat că va rediscuta cu Editura Humanitas contractul de închiriere pe care îl consideră mult prea mic, „aproape onorific, raportat la declaraţiile defăimătoare la adresa României pe care administratorul editurii le face”. Ulterior, edilul a revenit asupra primelor afirmaţii, în urma cărora se înţelegea că doreşte evacuarea librăriei Humanitas. „Este vorba doar de o renegociere a contractului. Deci nu s-a pus în vedere rezilierea fără negocieri a contractului de închiriere. Numai că sunt şi alte mari reţele de librării atât naţionale cât şi librării locale în Râmnicu Vâlcea care achită cu mult mai mult pentru spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea decât cei de la Humanitas. Nu de alta, dar există contracte directe cu proprietari privaţi care nu fac distincţia între chiriaşi. Evident că discuţia pe care o vom purta cu cei de la Humanitas porneşte de la criterii rezonabile, normal că respectăm ideea de carte şi ideea de cultură şi ne dorim ca tinerii să citească cât mai mult în ziua de azi şi orice cititor în plus este un câştig pentru viitor”, a declarat ulterior Mircia Gutău, citat de site-ul Râmnicu Valcea Week.

Nu înțelegem cum de a fost posibil ca până acum librăria Humanitas să funcționeze gratuit? Asta n-o fi fost ilegal. Atâta prostie n-am mai văzut la niciun împărat local. Gutău dacă tăcea, filozof rămânea! Și atunci îl și înțelegea pe Liiceanu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.