Asa cum v-am promis in urma cu doua saptamani, continuam seria dezvaluirilor legate de afacerile baronilor locali. De data aceasta va prezentam situatia din judetul Cluj, unde afacerile ii aduna la un loc pe peremisti, liberali si pesedisti.
Scandalurile din ultimii ani, legate de afacerile din zona, au in centrul atentiei familia Funar. Fiul primarului Gheorghe Funar, Sabin, n-o duce deloc rau din punct de vedere financiar. Beizadeaua si-a cladit afacerile pe seama contractelor pe care firmele sale – Investicon, Apuseni, Duplex – le-au derulat cu Primaria lui taticu*: de la montat butoni reflectorizanti pe strazi la instalarea aparatelor de aer conditionat in Primarie, trecand prin achizitionarea de trandafiri pentru rondourile din Cluj sau placarea cu marmura a Primariei. In plus, firmele sale s-au ocupat si de lucrari de reparatii la scoli si gradinite. Sabin Funar a primit cadou si un teren care i-a fost concesionat si pe care a deschis o piata agroalimentara in cartierul Grigorescu. Dupa ce a exploatat-o trei ani, a vandut afacerea pentru 36.000 de dolari belgienilor de la lantul de magazine Profi, care vor sa investeasca in Cluj. Tatal sau, Gheorghe Funar, s-a tinut departe de lumea afacerilor, unde l-a lasat in luminile rampei pe mostenitorul sau, dar a ramas prezent in lumea scandalurilor politice, devenind celebreu in urma disputelor sale permanente cu Consiliul local si cu Prefectura Cluj.
Chiar daca peremistii se situeaza la loc de frunte pe lista afaceristilor clujeni, nici reprezentantii partidului de guvernamant nu sunt mai prejos. Consilierul local Stefan Dimitriu, director la firma Napoca Constructii, si-a sporit substantial conturile in urma afacerilor derulate cu Consiliul local, iar ulterior s-a aranjat de un contract substantial cu ANL. Sursele noastre din zona afirma ca unul dintre asociatii de baza ai lui Dimitriu la Napoca este chiar ministrul de interne, Ioan Rus, membru fondator la firma condusa de consilierul PSD.Primaria Clujului – un sac fara fund pentru beizadeaua Funar
Desi spune ca nu cunoaste faptul ca fiul sau ar fi asociat sau administrator la vreo firma care are relatii de afaceri cu Primaria, Gheorghe Funar omite fapte concrete, care demonstreaza contrariul. Fiul primarului, Sabin Funar, este asociat la firma Investicon SRL, inmatriculata la Registrul Comertului sub numarul J12/4176/1993. In aceasta firma, Funar jr. este asociat cu Renata Diana Brumaru, avand un capital de 20 milioane de lei.
In cursul anului trecut, firma lui Sabin Funar a realizat, cu numai trei angajati permanenti, o cifra de afaceri de 3,8 miliarde de lei si venituri totale de 3,1 miliarde de lei. Printre obiectele de activitate ale firmei Investicon se pot enumera lucrari de constructii, inclusiv lucrari de arta; activitati de creditare pe baza de contract si dezvoltare imobiliara. Sabin Funar a declarat ca suma care apare in informarea cuprinzand agentii economici platiti de bugetul local reprezinta plata unor garantii la unele contracte derulate de firma Investicon cu Primaria in anii 1998-1999. -Eu n-am mai avut relatii de afaceri cu Primaria de la cea cu trandafirii sau cu instalatia de aer conditionat. Cred ca este vorba de ceva garantii de la contractul legat de instalatia de aer conditionat din Sala de Sticla.-
Dedesubturile afacerii -Peisagistica- duc la fiul primarului
Biroul de Combatere a Criminalitatii Economico-Financiare din cadrul Politiei municipiului Cluj-Napoca a inceput in luna mai a acestui an urmarirea penala impotriva directorului tehnic din Primaria Cluj, Mihai Muresan, si a sefei Biroului Spatii Verzi, Mia Popa, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu.
Impotriva celor doi, precum si a altor functionari care au facut parte din comisiile de licitatie pentru achizitionarea de material dendrologic, politistii au inceput sa stranga probe inca de la sfarsitul lunii martie.
In urma acestei afaceri, din dispozitia lui Mihai Muresan, la inceputul lunii aprilie au fost intocmite ordine de plata in valoare de 980 milioane de lei catre firma Peisagistica a lui Iuliu Ileg, suma reprezentand contravaloarea materialului dendrologic livrat de aceasta. Intre firma Peisagistica si SC Merit SRL, la care actionar este si fiul primarului, Sabin Funar, exista o stransa legatura de afaceri. In cursul anului trecut, municipiul Cluj-Napoca a fost invadat de cosuri de gunoi produse de firma juniorului si achizitionate de Primarie in cadrul unei licitatii publice care a fost castigata de Peisagistica. In realitate, firma lui Iuliu Ileg a fost doar un paravan intre Gheorghe Funar si firma Merit SRL, unde actionari sunt Sabin Funar si nasul acestuia, Vasile Moldovan. Firma Merit SRL este inregistrata la Camera de Comert Salaj si are punct de lucru in comuna Gilgaul Almasului, judetul Salaj.Bani de -piata** pentru familia Funar
Ultimul scandal din orasul -patronat- de familia Funar se dezvolta in jurul Pietei Grigorescu, administrata de fiul primarului, Sabin Funar. Divergentele au izbucnit in urma cu aproape o luna, cand un control a scos la iveala faptul ca majoritatea tarabagiilor nu au autorizatii de functionare. Prefectul a hotarat in prima faza inchiderea pietei incepand cu data de 25 iulie. Sabin Funar a luat la randul lui o hotarare, in conformitate cu termenii contractului de asociere intre firma Investicon si Consiliul local, ca pe locul actualei piete sa fie construit un centru comercial si o parcare subterana.
Adevaratul motiv pentru care Sabin Funar vrea sa desfiinteze Piata Grigorescu este acela ca il obliga clauzele unui contract prin care si-a vandut firma, cu 36.000 de dolari, unei societati din Timisoara.
Initial, Sabin Funar a declarat ca intentia firmei Investicon, pe care o reprezinta, nu este nicidecum aceea de a desfiinta piata. -Tot ce pot sa spun este ca am fost supusi in permanenta unor sicane. Nu ni s-a vorbit despre reanalizare, ci despre demolarea a 14 gherete din 40, iar acesta este inceputul-, spune Sabin Funar, adaugand ca firma s-a oferit sa-i ajute, pe cheltuiala proprie, pe comerciantii afectati de decizia de demolare sa se mute in alte zone, urmand ca acestea sa fie identificate in perioada imediat urmatoare.
Ulterior, Sabin Funar a scos din maneca un alt motiv pentru desfiintarea pietei, sustinand ca, de fapt, este obligat de contractul de concesiune incheiat in 1999 intre firma Investicon si Consiliul local, ca pe locul actualei piete sa construiasca un supermarket, ca va incepe in cel mai scurt timp lucrarile, iar comerciantii vor fi mutati in alte zone din oras.
Un contract de 36.000 de dolari
Sabin Funar este obligat sa scape de comerciantii din piata de un contract incheiat si semnat cu SC Profi Rom Food SRL din Timisoara, in 16 iulie 2002. Prin acest contract, Sabin Funar vinde firma Investicon societatii Profi Rom Food. -Pretul tuturor partilor sociale este de 36.000 de dolari. La data semnarii prezentului contract, cedentii certifica faptul ca au primit o cota de 10% din pretul integral-, se arata in contract. Conform aceluiasi contract, -pana la momentul predarii activelor si documentelor Investicon, cedentii trebuie sa realizeze urmatoarele: eliberarea terenului (cel pe care functioneaza Piata Grigorescu), evacuarea tuturor ocupantilor de fapt si ridicarea tuturor constructiilor provizorii (gherete si tonete). Predarea-primirea se va face pana la cel tarziu 05.08.2002, pe baza unui Protocol incheiat intre parti, care va contine: predarea-primirea terenului liber de orice ocupare de fapt si de orice constructii-.
Juniorul castiga miliarde de pe urma pietelor
Cu ocazia intalnirii cu reprezentantii Prefecturii Cluj, comerciantii au mai reclamat ca, in timp ce inainte de infiintarea pietei plateau 100.000 de lei pe luna pentru fiecare taraba amplasata in zona, ulterior au fost nevoiti sa achite, lunar, 140.000 de lei/metru patrat, fapt care ridica valoarea totala a taxei lunare la aproape doua milioane de lei.
Din exploatarea pietei, incepand cu 2000 si pana in prezent, Sabin Funar a incasat miliarde de lei. Astfel, conform datelor din zona, numai in 2001, venitul realizat de Investicon s-a ridicat la peste 4 (patru) miliarde de lei. In tot acest timp, Primaria incasa de la Investicon, de pe urma exploatarii pietei, -fabuloasa- suma de 2 (doua) milioane de lei pe luna. Prin urmare, din exploatarea unui domeniu public, fiul primarului a incasat miliarde, in timp ce suma incasata de Primarie pentru beneficiul orasului s-a ridicat la cateva zeci de miPrimarul Funar – salvat de la suspendare de moartea directorului de la Alimentara
Scandalul -Alimentara-, in care primarul Clujului era acuzat de un prejudiciu de aproximativ un miliard de lei, a tinut luni bune spatii importante din pagina intai a ziarelor. La inceputul anului trecut, procurorii au finalizat dosarul -Alimentara-, iar Parchetul Curtii de Apel Cluj a decis trimiterea in judecata a primarului Gheorghe Funar si a solicitat prefectului, in conformitate cu legea, suspendarea acestuia pana la finalizarea procesului. Funar era invinuit de abuz in serviciu contra intereselor personale, infractiune pentru care Codul Penal prevede o pedeapsa cu inchisoarea de la 5 la 15 ani. Situatia lui Funar era cu atat mai grava cu cat in sarcina lui s-a retinut comiterea ilegalitatii in forma calificata, ceea ce exclude posibilitatea ca el sa fie condamnat cu suspendare. -Norocul – lui Funar s-a chemat directorul de la -Alimentara-, Ioan Muresan, care a decedat la scurt timp de la decizia Parchetului. Pe patul de moarte, Muresan a lasat cu grai urmasilor sai destainuirea ca Funar este nevinovat si ca -Alimentara- trebuie sa renunte la plangerile depuse impotriva primarului. Astfel, in urma acestor destainuiri, primarul Clujului a fost scos din culpa, iar miliardul de lei prejudiciu a ramas suspendat undeva in aer.
lioane
Rus – un ministru grijuliu cu rudele
Ca orice ardelean care se respecta, ministrul Ioan Rus nu si-a uitat niciodata familia, pe care a promovat-o inca de la urcarea sa in functie.
Printr-un ordin al ministrului turismului, Dan Matei Agathon, incepand cu 1 iulie 2001, la Biroul de Turism al Romaniei de la Londra a fost trimisa Ioana Ramona Rus. Mutarea a surprins intr-o oarecare masura lumea turismului romanesc, dar, pentru cei din minister, aceasta era o miscare anticipata. Imediat dupa instalarea echipei Agathon, domnisoara Ioana Ramona Rus, nu altcineva decat nepoata ministrului de interne, Ioan Rus, a fost angajata la Directia Generala de Promovare Turistica si Marketing. Noua reprezentanta a turismului romanesc la Londra are 24 de ani si, potrivit unui oficial, -a lucrat ca agent de turism, din 1998 pana in 2001, la agentia Turism Transilvania, din Cluj-Napoca-.
Surse din Ministerul Turismului au precizat ca angajatii care se afla la birourile de turism ale Romaniei din strainatate sunt numiti prin concurs, pentru o perioada de doi ani si primesc un salariu lunar de circa 1.200 de dolari
-Napoca- – o afacere de zeci de miliarde de lei pentru PSD
Una dintre cele mai importante firme arondate PSD Cluj este Napoca Constructii, unde printre actionarii fondatori s-a aflat chiar si ministrul de interne, Ioan Rus. In fruntea acestei firme se afla consilierul local PSD Stefan Dimitriu. El a declarat ca, in cursul anului 2001, firma Napoca a incasat de la Consiliul local peste 27 miliarde de lei. In plus, pana in luna ianuarie a acestui an, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Serban Gratian, a facut parte din Consiliul de Administratie al firmei. De remarcat este faptul ca, pentru a nu intra in conflict cu OUG 5/2002, Stefan Dimitriu a solicitat rezilierea contractelor incheiate cu Primaria municipiului Cluj-Napoca, dupa ce firma sa si-a ingrosat substantial conturile in urma afacerilor derulate pe bani publici. Conform unor informatii locale, firma consilierului PSD a construit cea mai mare si moderna scoala din oras, de vreo 30 miliarde de lei, iar in recompensa la inchiderea robinetului de la banii Primariei, Napoca a primit si comanda pentru construirea blocurilor prin ANL.
Aceleasi surse afirma ca ministrul Rus continua sa se afle printre actionarii de la Napoca, situatie ce explica in parte contractele importante pe care le detine aceasta firma in zona Cluj.