Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – filiala Galaţi a depus, luni, la Biroul Electoral Municipal (BEM) Galaţi, o solicitare pentru renumărarea tuturor voturilor din cele 176 de secţii de votare din municipiul Galaţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al BEM Galaţi, Cristian Gâscă.
Potrivit acestuia, este cea de-a doua solicitare în acest sens, BEM primind şi o solicitare din partea PNL, dar numai pentru renumărarea voturilor date pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi.
În solicitarea depusă de ALDE Galaţi se precizează motivul pentru care se cere renumărarea voturilor: ‘Deoarece considerăm că numărarea voturilor nu s-a efectuat conform legii şi anume preşedinţii din secţiile de votare au procedat la descărcarea urnelor la grămadă, verificarea voturilor fiind făcută în majoritatea secţiilor de către toţi reprezentanţii partidelor politice din secţiile de votare, ceea ce încalcă legea electorală. Preşedinţii aveau obligaţia de a lua nominal fiecare buletin de vot în parte, de a-l verifica pe fiecare pagină şi fără ca ceilalţi reprezentanţi să intervină în verificarea voturilor’.
Ca şi în cazul solicitării PNL, BEM a înregistrat şi această cerere, urmând să se pronunţe ulterior asupra ei.
Și PNL Galaţi, prin reprezentantul legal Victor Paul Dobre, preşedinte al organizaţiei, a înaintat luni către Biroul Electoral Municipal (BEM) Galaţi o întâmpinare prin care cere renumărarea tuturor voturilor pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi şi în special a celor nule, a anunţat purtătorul de cuvânt al BEM Galaţi, Cristian Gâscă.
Potrivit documentului depus la BEM Galaţi, în 11 secţii de votare s-ar fi înregistrat aspecte neconforme la numărarea voturilor, respectiv buletinele de vot nu au fost verificate pagină cu pagină, ulterior regăsindu-se voturi pentru unii candidaţi.
„Printre voturile candidaţilor au fost găsite voturi ale candidatului PNL, nerespectându-se legea ca fiecare vot să fie deschis de către preşedinte în prezenţa membrilor secţiilor de votare. Astfel de situaţii au fost înregistrate în secţiile de votare 9, 27, 40, 58, 102, 123, 124, 125,127,152, 169,”, se arată în întâmpinarea PNL Galaţi.
Gâscă a spus că întâmpinarea PNL Galaţi urmează să fie soluţionată în cursul zilei.
PNL Galaţi a cerut renumărarea voturilor pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi, deşi BEM nu a reuşit să centralizeze rezultatele votului în toate cele 176 de secţii din municipiu din cauza neconcordanţelor din câteva secţii de votare. Astfel, în cazul a 16 secţii de votare rezultatele raportate în urma numărării buletinelor de vot nu se potriveau cu cele ale ‘cheilor’ (datele statistice privind numărul de alegători, conform înregistrării electronice a votanţilor), motiv pentru care s-a trecut la renumărarea voturilor, iar la ora 9,00 mai rămăsese o secţie de votare aflată în această situaţie.