Fostul vicepreședinte al PSD, Ioan Rus, și fostul președinte al PSD Cluj, senatorul Vasile Dâncu, au anunțat ieri că nu vor candida la alegerile parlamentare din toamnă, prezentând și motivele pentru această decizie. Primul dintre argumentele aduse în sprijinul deciziei este "o chestiune de consecvență". "Nu poți să dezaprobi anumite practici politice în numele unor principii și apoi, fără să se fi schimbat ceva esențial, să uiți de respectivele principii în perspectiva unor presupuse beneficii personale", se arată în documentul remis de cei doi. Cei doi demisionari au aruncat săgeți împotriva conducerii partidului care, în opinia acestora, "a demonstrat că nu are nevoie de contribuțiile noastre". "Relectura ÇReformei profunde a PSDÈ, document pe care l-au adoptat liderii a 14 organizații în 2005 și comparația cu ceea ce se întâmplă astăzi în cadrul partidului nostru, ne conduce la concluzia că nu putem să ne dezicem de acele principii, folosite de unii poate doar ca trepte pentru ascensiunea politică.", mai scriu Rus și Dâncu în document. Într-un interviu difuzat în "Foaia Transilvană", Dâncu respinge posibilitatea de a fi membru într-un viitor guvern PSD. "Nu sunt interesat de acest lucru, iar foștii colegi mi-au dat semne că nu fac parte din echipa Geoană, Dragnea, Oprișan… etc.", afirmă fostul președinte al PSD Cluj.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane