Refuzul premierului Calin Popescu Tariceanu de a-si prezenta demisia si de a provoca alegeri anticipate nu este altceva decat rezultatul presiunilor unor grupuri de interese, speriate ca vor pierde -o functie de putere pe care reusisera sa o obtina in mod neasteptat-. Aceasta declaratie apartine fostului consilier prezidential Elena Udrea, care a mai afirmat ca dificultatea, la acel moment, a fost cine va ocupa postul interimar de premier. -Problema era cine sa fie pe perioada aceasta prim-ministru – intre momentul in care isi dadea demisia si momentul in care s-ar fi intors la Palatul Victoria ca prim-ministru. Si sigur ca in perioada aceea, pentru ca existau o sumedenie de elemente de incertitudine, domnul Calin Popescu Tariceanu a fost sfatuit sa nu demisioneze. Era o perioada cand domnul Calin Popescu Tariceanu nu ar mai fi fost prim-ministru. Ori dati vrabia din mana pe cioara de pe gard-, a afirmat Elena Udrea, intr-o emisiune televizata. Fosta sefa de cabinet a presedintelui Traian Basescu a calificat drept minore discutiile din jurul primirii sale in randurile Partidului Democrat, de fapt, o deturnare a atentiei din jurul unor probleme mult mai importante. Aceasta s-a aratat dispusa sa-si prezinte demisia din PD, daca aceasta decizie inseamna salvarea Aliantei de la destramare. Fostul consilier a raspuns acuzatiilor lansate de liberalul Ludovic Orban, declarand ca solicitarea acestuia de a fi exclusa din PD este una exagerata. -Pana mai ieri eram doamna in capot si beam cafea dimineata. Astazi, vad ca Elena Udrea reprezinta asa o problema spinoasa, incat pune sub semnul intrebarii cooperarea in Alianta-, a mai declarat Udrea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















