-Aveti peste? Asa, un salau, un carasel…-. Lipoveanul da din cap ca nu. Mesteca plictisit. Mananca salam. Ma trimite -la ei, ca ei au…-.
La Gura Portitei, in patria pestelui, suta de grame de somn, salau sau stiuca bate spre 100.000 de lei. Daca o mananci -la ei-. Au de toate: bors (la 55.000), plachie, prajit, bere, vin, apa minerala, cole, pizze. La preturi de-ti stau in gat. In mica statiune de la sudul Deltei, daca nu esti dispus sa le umpli -lor- buzunarele si vrei cu tot dinadinsul sa mananci peste, trebuie sa ti-l aduci de la Bucuresti. Sau sa-i cauti pe vechii pescari ai locului, o specie pe cale de disparitie.
Cine sunt -ei-
Stapanii locului apartin unei specii noi de afaceristi rapace emanati de smarcurile tranzitiei dambovitene. Adunati sub umbrela societatii Piscicola Tour SA, afaceristii care au pus mana pe toata zona de lacuri, canale si plaja se bucura de protectie la cel mai inalt nivel la Bucuresti. Piscicola Tour are monopolul exploatarii piscicole si face si turism. La Portita, Dan Matei Agathon dorea sa amplaseze mult-anuntata statiune Europa – un refugiu pentru miliardarii visati de fostul ministru al turismului. Chiar daca ulterior a schimbat locatia statiunii de lux la Sulina, Agathon s-a deplasat la Portita pentru a taia panglica satului de vacanta Eden pe care l-a ridicat ad-hoc la trei stele. De atunci, inalte oficialitati pesediste au inceput sa se perinde in mica localitate populata pana nu de mult doar de cortistii satui de praf, de zgomot si de aroganta limuzinelor de la oras. Vila Egreta, dotata cu aer conditionat si cu biliard in curte, a fost aleasa de familia prim-ministeriala. Lui Andrei Nastase ii plac cursele nebune cu scuterul prin statiune, spre totala naucire a turistilor pasnici.
Zeul incontestabil al locului este Alexandru Bittner. Despre Bittner, oamenii vorbesc doar in soapta. Lipovenii il injura pe muteste, cu acelasi soi de placere perversa cu care se spuneau bancuri despre nea Nicu inainte de *89. Bittner le-a interzis sa mai pescuiasca pe o raza de cateva zeci de kilometri. Unii spun ca el este in spatele Piscicola Tour, altii merg mai departe si ne dezvaluie ca -Bittner este finul lui Nastase-.
Artificii si fetele de la Jurilovca
Vineri seara, spectacol. Este acelasi spectacol ca in fiecare vineri seara: foc de tabara si muzica pe plaja. Corul lipovencelor din Jurilovca tanguie niste balade rusesti. Suntem fericiti, batem din palme. Unii sunt mai fericiti decat noi si bat mai tare. Ei sunt responsabilii cu fericirea, caci in satul de vacanta Eden nu este nici suparare, nici suspin. Baieti tineri si vigurosi, in combinezoane negre, cu catuse si pulane prinse la cingatoare ne vegheaza fericirea. Stam cu fundul pe nisip si inganam Kalinka. Focul amurgeste. Pe cerul instelat se aprind artificii. Ce frumos e la Portita!
De la masa de unde a urmarit cu o plictiseala suverana tot acest spectacol dedicat lui, Bittner se ridica si pleaca. Instantaneu, dispar si amatorii, si fetele de la Jurilovca, si badigarjii. Ramanem pe plaja fericiti si visatori: -Maine vom manca peste-.
Cum am prins peste la Portita
– De dimineata. Ca sa prinzi peste la Portita, trebuie sa stii locurile. Experienta celor mai in varsta este, in acest caz, esentiala. Unul cu o sapca albastra, pe care scrie Piscicola Tour, pare omul nostru. E discret (ne-a tras in umbra unui zid si ne vorbeste in soapta), lucreaza in sistem, stie cum merg lucrurile si este dornic sa ne ajute contra unei atentii (deh, informatia costa). -Vreti peste? Mergeti la restaurant…-. Rade ca de o gluma buna. Devine serios: -Veniti de dimineata. Vorbesc eu la ecologisti. Ei ce mai prind pe-aici-. De cand Piscicola a concesionat tot luciul de apa din zona, nimeni nu mai are voie sa pescuiasca. Pescarii -traditionali- au fost stramutati la 20 kilometri de Portita. -Mergi o zi pe plaja pana la prima cherhana-, se destainuie omul. -Pe aici nimeni nu mai prinde, in afara de Piscicola. Nimeni nu mai vinde…-. -Nici nea Achim?-, intrebam curiosi. Nea Achim este un lipovean al locului la care mancasem in alti ani o plachie senzationala. -Lui nea Achim i-au dat o sapca cu Piscicola si l-au facut bucatar aici, la Bittner-, zambeste intelegator omul nostru.
-?èSeara. Cum se naste o veste la Portita? Prin ce cod tainic al cortistilor am ajuns sa aflu locul? Care prezenta binecuvantata m-a ghidat catre Far? Am mers o jumatate de ora si l-am gasit acolo, aplecat asupra unei plase de pescuit. A tresarit cand ne-a vazut. -Am auzit ca aveti peste-, am inceput. A tacut si si-a vazut de lucru la plasele lui. -N-am. De unde sa am?!-, a incercat putin mai tarziu sa se apere. -Da* cine v-a spus voua ca am?-, ne-a facut cu ochiul complice.
In momentul acela am stiut ca am invins. Am trait acelasi sentiment inaltator pe care-l incercasem in urma cu ani buni, pe vremea lui Ceausescu atunci cand, copil fiind, reusisem cu mama sa cumparam apa minerala pe sub mana. Altfel am fi murit de radiatiile de la Cernobil.
Ce a urmat s-a derulat cu o viteza naucitoare pentru mine. El: -Salau e bine?-, Noi: -Dumnezeule!…-. El: -Veniti in spate, la sopron-. L-am urmat si din umbra sopronului a scos o plasa: -Doua kile-. Am scos banii si m-a certat: -Nu aici, ce faci?!…-. Nefericitul de mine era sa strice targul printr-o imprudenta copilareasca. Nu se stie niciodata cine si de unde ne-ar fi putut urmari, chiar in pustietatea de la Portita.
Am plecat spre Eden fericit.
