Home Politic Guvernatorul BNR consideră că Dacian Cioloș e un premier mai bun decât...

Guvernatorul BNR consideră că Dacian Cioloș e un premier mai bun decât a fost el

DISTRIBUIŢI

Mugur Isărescu a fost premierul României în anul 2000 când a reușit să redreseze țara după trei ani consecutivi de creștere economică negativă, obținând o cotă de +2,4% pentru anul 2000. Prezent la o conferință referitoare la riscul de țară, Mugur Isărescu a declarat cu un surprinzător fairplay că „suntem într-o situație macroeconomică foarte bună. Niciodată în 26 de ani nu am fost într-o situație atât de bună, dar nu au existat nici atâtea riscuri. Și nu este vorba de riscuri mici, ci de riscuri mari. Am mai trăit populisme și în anii 90, dar atunci eram jos. Când cazi de sus, riscul este mai mare”. „Riscul de țară nu depinde exclusiv de indicatorii macroeconomici. El înglobează multe imponderabile cum ar fi respectul de care se bucură societatea, principii fundamentale ale statului de drept și ale economiei de piață. Prin urmare, este de așteptat ca o astfel de evaluare să fie negativ influențată de măsuri care subminează disciplina contractuală, disciplina de plată, disciplina financiară, disciplinele esențiale după care funcționează economia de piață și care pun sub semnul întrebării echilibrele macroeconomice obținut cu eforturi substanțiale”, a explicat marți guvernatorul BNR în cadrul unei conferințe referitoare la riscul de țară.
„În mod cert, instituții precum cele organizatoare ale conferinței de astăzi sunt bine poziționate pentru a aduce în atenția opiniei publice aceste amănunte. Un 0,1 — 0,2 puncte procentuale la costul de finanțare al României înseamnă zeci și sute de milioane de euro economisiți sau plătiți în plus. Depinde numai de anumite istituții ale statului, dar și de oamenii pieței a face conștient consumatorul român, și pe cel care se bucură de un avantaj de moment, de costurile asociate unor demersuri populiste. „Este important ca mesajele să treacă dincolo de cercul restrâns al experților. Discutăm aici și pe alte canale media este vorba de altceva. Este o problemă de rating: ce îi preocupă pe oamenii din această țară. Nu este ușor să treci sticla cu lucruri care sunt plicticoase pentru populație. Nu putem să acuzăm la infinit lipsa educației financiare pentru că ne acuzăm pe noi, dacă nu putem să spargem acest cerc vicios. Mecanismul financiar este extrem de complicat, de delicat, poate fi perturbat foarte rapid. Prin acest mecanism, economisirile se duc în investiții. Dacă cei care economisesc nu au încredere să își pună banii acolo unde trebuie, iar banii lor nu se duc unde trebuie. Nu s-a descoperit alternativă la acest mecanism”, a explicat Isărescu.
„Negocierea este la baza funcționării economiei de piață, în Uniunea Europeană, pentru că aici trăim. România a fost și este un partener loial proiectului european și asta nu trebuie să uităm”, a mai explicat Isărescu.

Foto:gov.ro

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.