Ploile abundente din ultimele zile au afectat peste 15 judete din partea de sud a tarii, iar in vest, desi autoritatile au inceput sa intervina efectiv, situatia este in continuare complicata, dar in acelasi timp si plina de ridicol.
Dupa ce oficialii guvernului au facut valuri prin faptul ca se vor aduce motopompe din Ungaria, pentru rezolvarea situatei, guvernantii s-au facut de ras, demonstrand ca habar nu au ce utilaje detin. Prezent ieri la Timisoara, vicepremierul Gheorghe Seculici a declarat ca -in Romania exista pompe de evacuare a apei de tipul celor aduse din Ungaria, dar, din cauza lipsei de comunicare intre institutii, nu s-a stiut unde sunt si ca este nevoie de ele-. Acesta a adaugat ca nu se cunoaste exact cate astfel de pompe de apa exista in Romania, pentru ca nu s-a facut niciodata un inventar privind astfel de dotari(sic!).
In prezent, 100 de specialisti unguri si 25 de motopompe au ajuns la
Timisoara pentru a scoate apa din localitatile inundate. Una dintre motopompe a fost transportata ieri dimineata spre Otelec, pentru a fi amplasata pe malul raului Bega, autoritatile estimand ca, in cursul serii, cateva dintre aceste utilaje ar putea intra in functiune.
Madalin Mihailovici, consilier al ministrului mediului si gospodaririi apelor, aflat in judetul Timis, a declarat ca alte doua sau trei astfel de utilaje aflate deja in zonele calamitate urmeaza sa fie asamblate, si vor fi puse in functiune. Pentru a monta o pompa este nevoie de opt ore de munca, iar in 24 de ore, aceasta consuma 10 tone de motorina. Toate pompele vor fi folosite pana la terminarea lucrarii de evacuare a celor peste doua sute de milioane metri cubi de apa din zona inundata.
Guvernul avertizeaza: prefecturile raman in stare de alerta!
In cadrul unei videoconferinte, guvernul a avertizat ieri prefecturile din toata tara sa ramana in alerta de inundatii, prognoza pentru urmatoarele trei zile indicand ploi si depasiri ale cotelor de pericol ale debitelor raurilor din majoritatea judetelor tarii. -Pericolul inundatiilor nu a trecut. Ramaneti in alerta!-, le-a spus prefectilor secretarul de stat al Ministerului Administratiei si Internelor, Paul Victor Dobre.
Potrivit Autoritatii Nationale de Meteorologie (ANM), in zilele urmatoare vor cadea ploi in toate zonele tarii. -De marti seara, se va inregistra un val de ploi in toata tara, cu precipitatii de 10-15 litri pe metru patrat in ziua de miercuri. In zilele de joi si vineri vor fi precipitatii mai slabe. Va ploua in Banat, norul de ploaie urmand sa traverseze intreaga suprafata a tarii, cu precipitatii mai abundente in zona de nord-est-, a spus Ion Sandu, director in cadrul ANM. De asemenea, potrivit prognozei hidrologice, din cauza precipitatiilor din urmatoarele trei zile se vor inregistra cresteri ale debitelor raurilor, cu depasiri ale cotelor de pericol si inundatie in judetele Timis, Dolj, Olt, Mures, Prahova, Ialomita, Iasi, Bacau si Galati.
Din cauza precipitatiilor, debitul Timisului, care acum inregistreaza o depasire a cotei de pericol de peste 91 de centimetri, va creste cu cativa centimetri.
Buzau – pagube de 350 miliarde de lei numai la Nehoiu
Aproape 2.000 de persoane din Nehoiu, judetul Buzau, sunt izolate, dupa ce apele au distrus aici drumuri judetene si comunale. Patru mii de locuitori din orasul Nehoiu nu au apa potabila de trei zile, iar mai multe familii sunt amenintate cu evacuarea, din cauza alunecarilor de teren. In satul Valea Nehoiului, DJ 103 B a fost distrus in proportie de 50 la suta pe o distanta de 5,5 kilometri, au fost afectate cinci poduri, dintre care doua au fost distruse complet. In aceasta zona au ramas izolate 370 gospodarii cu 1.700 de locuitori.
De asemenea, a fost afectata calea ferata in zona respectiva, drumurile satesti sunt distruse in proportie de 80 la suta, iar 150 de gospodarii sunt afectate de inundatii. Ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, a ajuns ieri in Buzau, la podul din Maracineni unde doi piloni de sustinere s-au deplasat, incidentul ducand la oprirea circulatiei pe drumul european E 85, care face legatura intre Buzau si zona Moldovei.
Prahova – baza sportiva de un miliard de lei inghitita de ape
In judetul Prahova, mai multe locuinte, scoli si gradinite din 17 localitati au fost afectate de inundatii, iar o persoana a fost gasita decedata in dreptul localitatii Banesti. In orasul Breaza, pe langa 150 de case si gospodarii inundate, o baza de agrement in care fusese investit peste un miliard de lei a fost inghitita de ape chiar cu o zi inainte de inaugurare.
Viceprimarul Gheorghe Seculici declanseaza ancheta la Agentia de Imbunatatiri Funciare
Aflat in Timisoara, vicepremierul Gheorghe Seculici a declarat ca va declansa o ancheta asupra modului in care Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare a cheltuit in ultimii ani mai multe fonduri externe primite inclusiv de la Uniunea Europeana. Acesta a adaugat ca -inundatiile care au afectat judetul Timis reprezinta o problema la granita in acest moment, iar ea nu poate fi rezolvata asa cum si-ar dori partea romana, din cauza gestionarii defectuoase a activitatilor, inclusiv in partea Serbiei-.
Ploile si vantul au pagubit Electrica de 30 miliarde de lei
Compania Electrica estimeaza la 30,4 miliarde de lei costurile pentru remedierea avariilor produse in ultimele trei zile in zonele afectate de ploi puternice, grindina si vant. Astfel, au fost avariate 36 linii electrice, 365 posturi de transformare si 30 de stalpi au fost rupti.
Alimentarea cu energie electrica 67 de localitati din tara a fost intrerupta, iar cea mai mare parte a problemelor au fost inregistrate sambata in judetele Buzau, Dambovita, Prahova, Timis, Ialomita, Calarasi, Giurgiu si Ilfov.
Potrivit reprezentantilor Electrica, accesul in zonele afectate este ingreunat de portiunile mari de teren inundat, de drumuri inchise si poduri care s-au prabusit din cauza viiturilor.
Reconstructia caselor din Timis va incepe in cateva zile
Ministrul delegat pentru lucari publice si amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, a declarat ca reconstructia caselor distruse de ape, in Timis, va incepe in cateva zile.-Cele 20 de milioane de euro, suma necesara pentru refacerea locuintelor, a fost obtinute din fondurile rezultate din privatizare, potrivit ordonantei de urgenta aprobate de guvern. Lucrarile efective vor incepe in cateva zile-, a adaugat ministrul delegat.
Borbely – care se va afla in zilele urmatoare in Timis – a mai spus ca guvernul este in -tratative avansate- cu reprezentantii Bancii de Dezvoltare a Consiliului Europei in vederea obtinerii unui credit in valoare de 60 milioane de euro pentru refacerea infrastructurii feroviare din Timis distruse de inundatii.