Home Politic Hop și Gorghiu: susținem cota voluntară pentru refugiați

Hop și Gorghiu: susținem cota voluntară pentru refugiați

DISTRIBUIŢI

Copreședintele PNL Alina Gorghiu pare să se fi trezit din somn. După ce România s-a perpelit toată săptămâna trecută pe subiectul cotelor de refugiați, astăzi a ieșit și ea cu declarații.
„Competența în politică externă aparține Președinției, Guvernului. Parlamentul nu are obligația să se manifeste pe acest subiect, însă am spus-o liderii cam tuturor partidelor, am mers în aceeași direcție — am considerat că poziția României exprimată de președintele Iohannis este una legitimă. Susținem ideea de cotă voluntară pentru refugiați fiindcă România nu își poate asuma obligații peste propriile capacități și peste propria experiență în astfel de probleme”, a afirmat Gorghiu, luni, la sediul PNL sector 5.

În opinia sa, „poziția exprimată de statul român, prin toate vocile decidenților săi, este una cât se poate de legitimă”.

„România este, în continuare, un partener în cadrul UE și trebuie să ne manifestăm interesele în cadrul UE în sensul în care suntem solidari cu toate aceste probleme, dar, repet, poziția exprimată de statul român, prin toate vocile decidenților săi, este una cât se poate de legitimă. Era necesară o dezbatere amplă în societate. Nu exclud ca subiectul să fie abordat în Parlamentul României și se consideră oportun, dar, repet, nu Parlamentul este cel competent să se pronunțe pe această temă, sunt factori de decizie în statul român care au în fișa postului această decizie. Este o decizie colectivă”, a subliniat Gorghiu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.