Home Actualitate Iniţiativele cetăţeneşti, ignorate de PSD şi PNL

Iniţiativele cetăţeneşti, ignorate de PSD şi PNL

DISTRIBUIŢI

Consiliile locale şi consiliile judeţene vor putea, în continuare, să ţină la sertar cât vor iniţiativele cetăţeneşti în condiţiile în care proiectul USR prin care autorităţile locale sunt obligate să dezbată şi să voteze iniţiativele în maximum 40 de zile a fost respins de PSD şi PNL în plenul Camerei Deputaţilor.

În forma actuală, Codul administrativ nu prevede un termen în care o iniţiativă cetăţenească să fie dezbătută şi votată în consiliile locale sau judeţene, drept pentru care sunt numeroase situaţiile în care autorităţile locale ignoră pur şi simplu voinţa cetăţenilor. Proiectul USR, iniţiat de senatorii Radu Mihail şi Remus Negoi, vine să corecteze această situaţie, instituind un termen de 40 de zile, suficient de mare pentru ca aparatul administrativ al primăriei sau consiliului judeţean să poată documenta şi pune pe ordinea de zi a şedinţelor de comisii şi plen respectivele iniţiative cetăţeneşti.

„Proiectul respins presupune o modificare destul de simplă a Codului Administrativ, dar care trebuia făcută de foarte mult timp, în condiţiile în care, de multe ori, administraţiile locale uită că au fost alese ca să rezolve problemele cetăţenilor. Din interese obscure, sunt primari care ignoră miile de semnături strânse de la cetăţeni pentru diferite proiecte, aşa cum se întâmplă la Mangalia în cazul Pădurii Comorova. Or, aleşii locali sunt în slujba cetăţenilor, iar iniţiativele venite de la cetăţeni nu trebuie ignorate. Implicarea societăţii civile în actele decizionale ale administraţiei publice reprezintă un act necesar în dezvoltarea societăţii”, declară senatorul USR Remus Negoi, co-iniţiator al proiectului de lege.

Proiectul de completare a Codului administrativ a fost depus, în mai 2023, la iniţiativa filialei USR Mangalia, în contextul în care Primăria Mangalia a blocat iniţiativa cetăţenească pentru salvarea Pădurii Comorova, singura pădure costieră din România. Deşi este semnată de mii de cetăţeni, iniţiativa e ignorată de aproape 3 ani, motiv pentru care a fost sesizată instanţa.

„Respingerea proiectului USR este o greşeală şi denotă o lipsă de respect faţă de cetăţeni. Avem cetăţeni care strâng semnături pentru un proiect de hotărâre de consiliu local sau de consiliu judeţean, se depune proiectul pentru ca, apoi, el să fie ţinut la sertar. Proiectul poate fi amânat sau modificat, dar să nu fie pus pe ordinea de zi arată că cei care fac parte din consiliu nu-i reprezintă pe cetăţeni”, precizează deputata USR Oana Murariu.

După respingerea din Camera Deputaţilor, proiectul intră în dezbaterea Senatului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.