Actiunea Populara a cerut ieri autoritatilor, prin intermediul purtatorului sau de cuvant, Mugur Ciuvica, sa prezinte documentele de achizitie pentru autovehiculele Ministerului Administratiei si Internelor, intrucat detine informatii ca o parte dintre acestea au fost cumparate prin societatea off-shore Uphall, cu sediul in Cipru, asociata cu ministrul Ioan Rus. Ciuvica a cerut, de asemenea, ministrilor Ioan Rus si Ionel Blanculescu (Autoritatea de Control) sa prezinte public copii dupa facturile si declaratiile vamale. AP face aceasta solicitare pentru a dovedi ca MAI si ministrul Blanculescu -au mintit- atunci cand au anuntat ca ministerul a facut toate achizitiile direct de la firmele producatoare, spune Ciuvica.
MAI a raspuns, la inceputul lunii noiembrie, acuzatiilor formulate de reprezentantii AP, afirmand ca achizitiile de autovehicule din credite externe au fost facute numai prin contracte incheiate cu firmele producatoare, iar colaborarea cu societati comerciale a fost exclusa. Mugur Ciuvica pretinde ca aceasta afirmatie -este o minciuna-, intrucat, potrivit raspunsului MAI, unul dintre contracte, pentru autospeciale Volkswagen Transporter (destinate supravegherii granitelor) a fost castigat de firma britanica BAE Systems, care nu este producatorul acestor autovehicule, ci doar al echipamentelor de supraveghere.
Lista achizitiilor pentru care AP solicita documente cuprinde 100 de autospeciale Ford Tranzit, 40 de autospeciale de teren Jeep Grand Cherokee, 50 de autolaboratoare criminalistice Mercedes Benz Sprinter, 40 de minibuze Mercedes Benz Sprinter, 290 autospeciale Mercedes Benz Vito, 10 minibuze Mercedes Benz Vario, 3 microbuze Mercedes.
Rus nu-l mai baga in seama pe Ciuvica
Citat de Mediafax, ministrul Ioan Rus a raspuns acuzatiilor Actiunii Populare, precizand ca in urma controlului facut de ministerul condus de Ionel Blanculescu a rezultat ca acestea sunt nefondate. Rus a anuntat ca nu va mai raspunde acuzatiilor purtatorului de cuvant al Actiunii Populare.
Ministrul controlului Ionel Blanculescu a anuntat, la jumatatea lunii noiembrie, ca raportul Autoritatii Nationale de Control infirma informatiile aparute in presa la adresa ministrului administratiei si internelor, Ioan Rus.
-Dupa verificarile efectuate de ANC, consideram ca cele semnalate in mass-media nu se confirma. Concluzile noastre arata ca firmele in care Ioan Rus detine participatii direct sau indirect au obtinut contracte cu statul respectand toate procedurile legale-, a spus Blanculescu.